BNR: Românii care cheltuie bani pe vacanțe în străinătate, vinovați de adâncirea deficitului comercial
Românii care au ales să își petreacă concediul în străinătate au adâncit deficitul comercial al României, în contextul în care, anul trecut, turiștii românii au lăsat 8,6 miliarde de euro în străinătate, a declarat, vineri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) la prezentarea Raportului asupra inflației.
„Deficitul de cont curent a crescut, iar turismul are un deficit major. Turismul este puternic negativ: 8,6 miliarde de euro au plătit românii în străinatate anul trecut”, a spus guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu a făcut declarația controversată după ce a prezentat datele conform cărora, doar în primele patru luni ale anului 2024, deficitul comercial al României a fost de 9,32 miliarde de euro, în creştere cu 5%, potrivit INS.
În intervalul menţionat, exporturile au însumat peste 31 de miliarde de euro, în creştere cu aproape 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Vânzările cu amănuntul și cele auto-moto și-au accelerat creșterea în termeni anuali față de trimestrul precedent, producția în industria prelucrătoare s-a revigorat ușor, iar dinamica volumului lucrărilor de construcții a urcat consistent în teritoriul pozitiv, după scăderea la o valoare negativă considerabilă pe ansamblul primelor trei luni ale anului.
Variația anuală a importurilor de bunuri și servicii a continuat însă să-și mărească ecartul pozitiv față de cea a exporturilor, crescând relativ mai pronunțat, astfel încât deficitul comercial, precum și cel de cont curent și-au accelerat puternic creșterea în primele două luni din trimestrul II în raport cu aceeași perioadă a anului anterior, conform raportului BNR.
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2024 a fost de 15,090 miliarde de euro, mai mare cu 1,764 miliarde de euro (+13,2%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.
În luna iunie 2024, exporturile FOB au însumat 7,750 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,529 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,778 miliarde de euro. Faţă de luna iunie 2023, exporturile din luna iunie 2024 au crescut cu 0,1%, iar importurile s-au majorat cu 5,2%. În primele şase luni din 2024, exporturile FOB au însumat 46,268 miliarde de euro, iar importurile CIF 61,359 miliarde de euro. Exporturile au scăzut cu 2,4%, iar importurile au crescut cu 1% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2023.