Boala de care au UITAT
Lupta mondială de limitare a răspândirii noului coronavirus afectează grav posibilitatea de diagnosticare, tratament și prevenție a TBC-ului, declară experții, simulând că peste 6,3 milioane de oameni ar putea fi afectați de această boală până în 2025.
TBC este o infecție bacteriană ce afectează plămânii și este prezentă în viețile noastre de sute de ani. Potrivit unui nou studiu, CNN a precizat că până în 2025 peste 1,4 milioare de persoane ar putea muri de tuberculoză (TBC) din cauza impactului pandemiei de coronavirus.
Una dintre cele mai devastatoare infecții din toate timpurile
TBC omoară aproape 1,5 milioane de oameni pe an, mult mai mult ca orice altă afecțiune și este subiectul unei lupte mondiale de eradicare a bolii. Toate aceste eforturi au fost anulate de actuala pandemie, a declarat nu demult Dr. Lucica Ditiu, director executiv al Stop TB Partnership. ”În zilele acestea, guvernele se zbat între dezastrul provocat de coronavirus și pandemia de TBC. Dar dacă alegem să ignorăm pericolul TBC riscăm să reducem la zero lupta și victoriile înregistrare pe perioada unor decenii de muncă asiduă pentru a eradica una dintre cele mai devastatoare infecții din toate timpurile”, a adăugat Ditiu.
Împiedică accesul la actul medical
Rezultate devastatoare vin în urma unei modelări matematice bazate pe 3 luni de carantinare a populației și pe cele 10 luni de muncă asiduă pentru a readuce la viață serviciile medicale necesare tratării tuberculozei.
Modelul a simulat cazurile din 3 țări India, Kenia și Ucraina considerate epicentrul pandemiei de TBC. Numărul persoanelor infectate a reușit să fie ținut sub control în ultimii ani ca urmare a eforturile medicilor și a colaborării interdispciplinare. Măsurile restrictive aplicate de toate țările împiedică accesul la actul medical, testarea a scăzut în mod dramatic precum și accesul la tratamentul adecvat.