Boala misterioasă care a ucis 50 de oameni în doar 48 de ore
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/Boala.jpg)
În doar 48 de ore, o boală misterioasă, răspândită în nord-vestul Republicii Democrate Congo (RDC), a provocat deja 50 de decese. Organizația Mondială a Sănătății a trimis o echipă de experți pentru identificarea agentului patogen.
Primele cazuri au fost înregistrate în orașul Boloko, unde trei copii au murit după ce au mâncat un liliac, dezvoltând rapid simptome de febră hemoragică. De la începutul epidemiei, pe 21 ianuarie, au fost raportate 419 cazuri și 53 de persoane și-au pierdut viața.
Dr. Serge Ngalebato, directorul medical al Spitalului Bikoro, a declarat pentru Associated Press că autoritățile sanitare sunt îngrijorate de numărul deceselor înregistrate într-un timp foarte scurt. În majoritatea cazurilor, intervalul dintre apariția simptomelor și deces nu depășește 48 de ore.
Din data de 9 februarie, focarul s-a extins în Bomate, orașul vecin. Probele prelevate de la 13 pacienți au fost trimise la Institutul Național de Cercetare Biomedicală (INRB) din Kinshasa. Testele inițiale au indicat rezultat negativ pentru Ebola și alte febre hemoragice cunoscute. Totuși, potrivit site-ului de știri congolez Actualite.cd, 56% dintre cazurile analizate sunt pozitive la malarie.
Simptomele raportate sunt: febră, frisoane, dureri musculare și articulare.
O epidemie similară a izbucnit la sfârșitul anului trecut: un focar sever de malarie cu aproximativ 500 de persoane infectate și cu cel puțin 149 de decese. Liliecii sunt cunoscuți ca fiind rezervoare pentru numeroase virusuri și boli, inclusiv rabie și Ebola.