Boală misterioasă în Nigeria
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/03/Sokoto-colegiu.jpg)
Peste 30 de fete de la Colegiul de fete de stat din Sokoto au fost spitalizate, în urma unei boli căreia nu i se știe proveniența, deocamdată. Aceasta a declarat directorul de Sănătate publică din statul nigerian Sokoto, Ahmed Abdulrahman.
Inițial, oficialii din domeniul sănătății au crezut că studenții au suferit de meningită, dar o parte a anchetei în curs a ministerului a ajuns să excludă acest lucru, potrivit TVC News din Nigeria.
Între timp, cele 30 de persoane au fost externate în urma tratamentului, iar Ministerul Sănătății analizează încă probele pentru a afla despre ce boală este vorba şi de unde provine.
Dar, din păcate, așa cum a declarat Abdulrahman pentru TVC News, focarul nu a fost raportat imediat ce a început, iar una dintre fete a murit din cauza misterioasei boli înainte de a ajunge la spital.
În viitor, guvernul statului nigerian intenționează să păstreze zece medici la Colegiul de fete de stat din Sokoto pentru a monitoriza atent boala și pentru a trata rapid orice cazuri noi, dacă apar.