Bode, în scandalul biletelor de pe Arena Națională: „Sunt nemulțumit de modul în care UEFA s-a raportat la Guvernul României”
Faptul că membri ai Guvernului sau primarul Nicușor Dan au stat la tribuna oficială în vreme ce jucătorii Generației de Aur, în frunte cu Gheorghe Hagi și Gică Popescu, au avut locuri doar la tribuna a doua la primul meci din Campionatul European disputat în România este exclusiv vina UEFA, susține Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Acesta și-a exprimat public dezacordul.
„Sunt nemulțumit de modul în care UEFA s-a raportat la Guvernul României. Acest lucru l-am transmis în ședința de Guvern. Am primit o invitație pe care am onorat-o fără să știu unde se află (locul, n.r.), m-am așezat pe locul indicat și nu știam cine este invitat în tribuna oficială, cine este în tribuna al doua și așa mai departe”, a spus marți Bode, în cadrul unei conferițe de presă.
Acesta a detaliat și a arătat că este incorect atât tratamentul față de legendele fotbalului românesc cât și față de eforturile Guvernului României.
„În ultima ședință de Guvern am adoptat câteva măsuri, la propunerea Ministrului Transporturilor, în sensul în care Guvernul și-a asumat ca obligație, în organizarea Campionatului European de Fotbal, decontarea contravalorii transportului public pentru toți suporterii care vor veni la aceste meciuri. În schimb, UEFA s-a raportat la Guvern, transmițând că au două sau trei bilete pentru acest meci. În consecință mi s-a părut incorect atât modul cum s-a raportat la Generația de Aur cât și la Guvernul României”, a detaliat Bode.
Duminică seara, la meciul susținut de echipele Austriei și Macedoniei de Nord pe Arena Națională, în cadrul grupelor Campionatului European de fotbal, mai mulți membri ai Guvernului și primarul Nicușor Dan au primit invitații la tribuna oficială, în vreme ce jucători emblematici precum Gheorghe Hagi, Gică Popescu (implicat activ în organizarea evenimentului) ori Ciprian Marica au ocupat scaune de la tribuna a doua.