Cum arată cel mai spațios avion de pasageri construit vreodată

Publicat: 27 aug. 2024, 21:45, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Cum arată cel mai spațios avion de pasageri construit vreodată
Foto: Boeing

Compania Boeing lansează noul său aparat 777-9, cel mai lung și mai lat avion de pasageri construit vreodată. După ani de provocări, proiectanții și constructorii speră că acest nou aeroplan va aduce o revoluție în domeniul aviației de transport.

Parte din seria de avioane Boeing 777X, Boeing 777-9 se remarcă printr-un fuselaj impresionant, lung de peste 76 de metri, fiind cel mai mare avion comercial disponibil.

Cu o capacitate de până la 426 de pasageri, în funcție de configurare, și cu un preț de listă de 334 milioane de lire sterline, acest model promite să redefinească călătoriile lungi.

Avionul poate parcurge distanțe de până la 13.500 de kilometri fără escală, facilitând zboruri directe pe distanțe mari.

După ce legendarul Boeing 747 cvadrimotor a scris istorie în ultimele decenii și Airbus a retras din producție gigantul A380, lumea aeriană a așteptat cu nerăbdare sosirea unui nou uriaș al cerului.

Aflat într-o perioadă grea, Boeing speră că prin lansarea acestui super-avion să își regăsească gloria de odinioară.

Boeing 777-9 nu va avea etaj superior, renunțând la luxul avioanelor cu două etaje, precum  precum Jumbo-jetul sau A380, din cauza consumului ridicat de combustibil.

Totuși, vine cu alte detalii inovatoare, cum ar fi faptul că este echipat cu aripi cu o anvergură de 71,6 metri, pentru a îmbunătăți eficiența utilizării combustibilului și a reduce impactul turbulențelor. Sunt, de altfel, cele mai lungi aripi de pe orice avion comercial.

Mai mult, vârfurile aripilor se pliază după aterizare, similar avioanelor de vânătoare, optimizând astfel adaptarea la majoritatea aeroporturilor.

În interior, 777-9 va oferi o configurație cu patru clase – economică, economică premium, business și primă clasă. Fuselajul său larg permite o aranjare 3-4-3 în clasa economică, cu locuri mai spațioase decât în majoritatea avioanelor.

 

Fiecare pasager va avea parte de o vedere mai bună datorită feroneriilor mai mari decât în cazul altor avioane de această dimensiune.

Noul 777-9 va fi dotat cu cele mai avansate sisteme de filtrare a aerului, asigurând o atmosferă inerioară mai curată și mai puțin uscată, comparativ cu avioanele concurente.

Cabina va fi presurizată corespunzător unei altitudini de 1.800 metri, reducând riscul de umflare a picioarelor pasagerilor.

Sistemele de iluminare cu LED-uri vor imita diferite momente ale zilei, ajutând pasagerii să se adapteze la fusul orar al destinației și să minimizeze efectul de jet lag. Iluminarea va permite ajustarea luminozității și culorii pentru a imita diferite momente ale zilei, de la „răsărit” la „apus”, și chiar un „cer înstelat” – un alt plus la capitolul inovație.

Boeing 777-9 va fi mai eficient decât concurența, cum ar fi Airbus A350-1000, cu costuri operaționale estimate cu 10% mai mici, datorită aripilor sale extinse și motoarelor GE9X, mai susțin producătorii.

Boeing a strâns deja 481 de comenzi pentru 777-9, inclusiv de la British Airways, Qatar Airways și Emirates.

Acestea din urmă plănuiesc să instaleze cabine de primă clasă, din ultima generație, asemănătoare celor întâlnite pe A380, incluzând suită, baruri și dușuri.

British Airways și Singapore Airlines vor urma acest trend inovator, având în vedere impactul pozitiv al acestui model pe piața aviației comerciale.