Bogdan Aurescu a discutat cu reprezentanții conducerii Comitetului Evreiesc American
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 21 ianuarie 2021, la un dialog online cu reprezentanții conducerii Comitetului Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC), una dintre cele mai prestigioase și importante organizații dedicate combaterii antisemitismului la nivel global. Conducerea AJC a fost reprezentată de către președintele Harriet Schleifer, președintele executiv David Harris și președintele de onoare John Shapiro.
În cadrul discuției, ministrul afacerilor externe a abordat prioritățile de politică externă ale României, perspectivele Parteneriatului Strategic România-SUA, relațiile cu caracter strategic România-Israel, relațiile UE-Israel, precum și angajamentul României faţă de combaterea antisemitismului, xenofobiei și discriminării și pentru păstrarea memoriei Holocaustului.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat activitatea AJC în sprijinul valorilor democratice fundamentale, acesta fiind un obiectiv prioritar al României, inclusiv în calitate de partener strategic al SUA, promotor ferm al relației transatlantice și de prieten al Israelului, cu care împărtășește o relație cu valențe strategice.
Totodată, ministrul român a reafirmat angajamentul constant al României în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi respingerea și sancționarea oricărei forme de manifestare a antisemitismului, precum şi condamnarea negării şi distorsionării Holocaustului. În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a informat că Guvernul României este în etapa finală a aprobării primei Strategii Naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură şi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei Strategii. Totodată, a asigurat că România va continua și eforturile la nivelul UE, inclusiv în ce privește elaborarea primei Strategii a UE pentru combaterea antisemitismului.
Președintele executiv al AJC, David Harris, a exprimat aprecierea organizației pentru România, care este un partener strategic valoros al SUA și una dintre cele mai puternice voci pro-transatlantice și pro-americane din interiorul UE. A amintit, în acest context, de Președinția de succes a României a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), din perioada 2016-2017, și de adoptarea, pe durata exercitării mandatului României, a definiției de lucru a antisemitismului. Președintele executiv al AJC a încurajat autoritățile române să continue să acorde o atenție sporită educaţiei tinerei generații pe tema Holocaustului și efectelor nocive ale regimurilor extremiste sau ne-democratice.
În ceea ce privește prioritățile de politică externe ale României pentru perioada următoare, șeful diplomației române a evidențiat că acestea vor continua, predictibil și coerent, pe pilonii fundamentali de până acum – creșterea rolului și profilului României în cadrul Uniunii Europene, și respectiv al NATO, întărirea și extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, atașamentul profund pentru multilateralism și respectarea și promovarea dreptului internațional și a valorilor democratice.
Cu privire la dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România are convingerea că, alături de noua Administrație a SUA, relația bilaterală va continuă să fie aprofundată și diversificată, în toate domeniile de interes comun. A evocat, de asemenea, importanța anului 2021 pentru relația bilaterală cu SUA, când se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii și de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, aceste momente oferind o oportunitate în plus pentru dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale. A asigurat că, în interiorul UE și al NATO, precum și în alte foruri relevante, România va continuă să fie un susținător puternic al consolidării legăturii transatlantice, subliniind că Europa și SUA fac parte din aceeași comunitate de valori și securitate.
Bogdan Aurescu a făcut referire la importanța Inițiativei celor Trei Mări, care are ca obiectiv reducerea decalajelor dintre Estul și Vestul Europei și care reprezintă o contribuție valoroasă la creșterea coeziunii UE și la consolidarea cooperării transatlantice, aspect pe care România l-a promovat substanțial și constant în ultimii trei ani. Totodată, a evidențiat importanța realizării proiectului feroviar Constanța – Gdansk (Rail2Sea) și a celui rutier Via Carpathia, proiecte transnaționale cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii celor Trei Mări, dar și cu implicații strategice. Ministrul român de externe a pledat, în acest context, pentru o prezență economică americană cât mai consistentă în România și în regiune, care să dubleze prezența militară. În acest cadru, a subliniat importanța creșterii prezenței militare americane în România în contextul provocărilor de securitate de la Marea Neagră. De asemenea, a solicitat sprijinul AJC pentru includerea României în programul Visa Waiver.