Bolojan anunță ce se întâmplă cu cererea de suspendare a lui Iohannis; ar putea fi alegeri după 4 și 18 mai
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a explicat, într-un interviu televizat, ce se va întâmpla în cazul în care va fi aprobată cererea de suspendare a lui Iohannis, depusă de trei partide politice la Parlament.
Solicitarea depusă de SOS, POT și AUR a fost respinsă din nou, zilele trecute, de Birourile reunite ale Parlamentului, pe motiv că lipseau două semnături. Ea va fi însă depusă din nou, luni, urmând să fie luată în dezbatere, după ce doi parlamentari USR au semnat în locul a doi demisionari de la SOS.
Dacă aceasta ar trece de Parlament, Ilie Bolojan spune că ar exista un referendum pentru suspendarea președintelui, care ar fi organizat exact în perioada campaniei pentru alegerile prezidențiale, ceea ce ar devansa alegerile din 4 și 18 mai.
„În varianta în care să spunem că această cerere ar trece, am avea un referendum de suspendare care s-ar organiza exact în perioada campaniei pentru prezidențiale. Iar, dacă acest referendum ar trece, practic ar trebui organizate alegeri prezidențiale, ca un efect al trecerii referendumului, după data de 4 mai si de 18 mai. Prin urmare, este un non sens instituțional. Și aici nu se pune problema să aperi un om, pe domnul Iohannis, dar dacă gândești instituțional, îți dai seama că este un non sens să aperi o instabilitate instituțională a țării noastre”, a declarat Bolojan la Antena 3.
„Un joc politic la final de mandat prezidențial„
Ilie Bolojan califică tot ceea ce se întâmplă ca fiind un joc politic, pentru un președinte aflat la final de mandat, situat pe un val impopular.
„Este un joc politic. Partidele care fac această chestiune ce doresc? Știu că președintele este la final de mandat, că are o imagine cu o cotă de încredere scăzuta. Și atunci e foarte ușor să te urci pe un val impopular, caută să-și mobilizeze electoratele și pentru a le menține în priza pentru alegerile prezidențiale. România nu-și mai permite această situație. Avem niște deficite mari. (…) Datoria externă a României a crescut”, a afirmat președintele PNL.
El a reafirmat că este necesară menținerea României într-un echilibru care înseamnă, în principal, reducerea cheltuielilor statului și accesarea banilor europeni.
„Este necesară o guvernare stabilă, să dea imaginea investitorilor că România este o țară stabilă”,a completat Bolojan.
„Cine vor fi candidații care vor intra în competiție„
„Un lucru foarte important, legat de alegeriile prezidențiale, este cine vor fi candidații care vor intra in competiție în turul al doilea. Noi credem că Crin Antonescu are șanse mari să fie în turul al doilea, nu doar din dorința de a avea un candidat în turul doi, ci din dorința de a avea un candidat care are capacitatea să reunească electoratul. Fiind un candidat care reprezintă zone diferite din societate, are această capacitate, are valorile conservatoare încorporate. (…) Stă pe picioarele lui, are valorile lui și noi credem că este candidatul care poate să reunească voturile României responsabile”, a transmis liderul liberal.