”Bomba” care a lovit Microsoft România: ”Nu ne-am așteptat pentru că inițial am înțeles altceva”

Publicat: 07 apr. 2025, 09:17, de Andrei Ceausescu, în ECONOMIE , ? cititori
”Bomba” care a lovit Microsoft România: ”Nu ne-am așteptat pentru că inițial am înțeles altceva”

Decizia Guvernului de a elimina facilitățile fiscale pentru angajații din IT, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2025, afectează în mod direct companiile de tehnologie cu prezență extinsă în România. Printre acestea se numără și Microsoft România, subsidiara locală a gigantului american, care are peste 2.000 de angajați, majoritatea în domeniul dezvoltării de software.

„Într-adevăr, vestea privind eliminarea facilităților a venit ca o bombă. Nu ne-am așteptat pentru că inițial am înțeles că va fi amânată. Dar în acest moment, într-adevăr, Microsoft România a fost afectată, mai ales echipa de developeri pe care o avem, pentru că în momentul de față Microsoft are peste 2.000 de angajați. Este un lucru care, desigur, a fost discutat la nivel departamentului de resurse umane. Dar în același timp nu ne oprim aici. Adică faptul că facilitățile s-au oprit nu înseamnă că Microsoft nu se mai uită la piața românească, nu apreciază inginerii români”, a declarat Mădălina Popa, Regional Cloud Solutions Sales Manager la Microsoft România, în cadrul conferinței Voxxed Days desfășurată la București, citată de Economica.net.

La finalul lunii decembrie 2024, Guvernul a decis eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venit de 10% pentru angajații din IT, construcții și alte domenii, măsură care fusese anterior programată pentru anul 2028. Scutirea se aplica salariilor brute de până la 10.000 de lei și era considerată un stimulent pentru păstrarea și atragerea de specialiști în România.

Mădălina Popa a subliniat totuși că Microsoft își menține interesul pentru piața locală și continuă să valorifice expertiza dezvoltatorilor români: „Sunt foarte mulți români care lucrează în cadrul Microsoft la sediul principal din Redmond, SUA și sunt percepuți ca persoane foarte inteligente, de mare încredere. (…) Și acesta a fost momentul în care am realizat că aceasta este cea mai bună imagine pe care o putem avea. Și dacă ai acest tip de imagine, cel mai probabil o companie nu va pleca în altă țară. Adică, desigur, avem birouri în India, în Portugalia, într-o mulțime de țări, dar atunci când oferi un serviciu de înaltă calitate, asta este ceva care contează cu adevărat. Și, de asemenea, avem o mulțime de clienți care, atunci când folosesc ticket support, întreabă dacă pot avea ingineri români și cred că acesta este cel mai bun produs pe care îl putem avea ca români.”

În ciuda dificultăților fiscale, Microsoft România continua la începutul anului să recruteze activ, având deschise 97 de poziții în toate marile orașe din țară, cu opțiuni de muncă remote sau în regim hibrid.

Pe plan financiar, datele disponibile în platforma Termene arată că Microsoft România a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 688,29 milioane de lei, în ușoară scădere față de anul anterior. Compania a raportat însă pierderi de 35,29 milioane de lei, după ce în 2022 obținuse un profit modest de 1,5 milioane lei, iar în 2021 înregistra un rezultat pozitiv de peste 42 milioane lei.

Conferința Voxxed Days, unde au fost făcute declarațiile, este un eveniment dedicat exclusiv dezvoltatorilor de software și face parte din seria internațională Devoxx, care atrage anual zeci de mii de participanți din Europa, Asia și America de Nord. În România, evenimentele au loc în București, Cluj și Iași.