Booking.com își deschide filială în România și angajează 700 de oameni la sediul din București
Liderul mondial în călătorii şi servicii asociate, Booking Holding, își va deschide o filială în România, la București, în zona Tineretului, și va angaja 700 de oameni, informează primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
“Liderul mondial în călătorii online şi servicii asociate, Booking Holding, a decis să își deschidă aici noul său Centru de Excelență! Acesta este situat în zona Tineretului, într-o clădire nou construită, cu suprafața de 32.000 mp. 700 de noi locuri de muncă sunt generate direct de această companie, însă, indirect, această investiție va duce la o dezvoltare majoră a comunității noastre, deoarece în viitorul apropiat acest hub de investiții urmează să își dubleze suprafața până la 63.000mp”, a scris primarul Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook.
Booking.com va fi vecin cu Tesla
„La doar câteva sute de metri distanță pe Calea Șerban Vodă și-a deschis primele birouri din România, acum un an, Tesla, iar pe Șoseaua Berceni, Can-Pack a făcut investiții de 50 milioare euro, într-o nouă linie tehnologică, iar aceștia nu sunt singurii. Le mulțumesc acestor investitori că au ales Sectorul 4, știu cât de importante sunt companiile dumnealor pentru bunăstarea noastră, a oamenilor din sudul Bucureștiului. Le promit că vom continua digitalizarea, dezvoltarea infrastructurii, investițiile, toate aceste lucruri care i-au atras pe dumnealor în această zonă și voi lupta în continuare pentru a echilibra zona de sud cu cea de nord a Capitalei în ceea ce privește dezvoltarea”, declarat edilul.