Boom sonic la Buzău! Ferestre sparte și pereți zguduiți pe zeci de kilometri
Un boom sonic s-a produs luni seară la Buzău. Mai multe locuințe au fost zgâlțâite, iar unele geamuri ale caselor bătrânești s-au spart.
Conform unor informații de ultimă oră, un boom supersonic s-a resimțit în urmă cu câteva minute pe raza municipiului Buzău și în localitățile învecinate.
Sunt voci care spun că o asemenea explozie s-a produs din cauza unui boom supersonic produs de un avion de la Baza Aeriană Boboc. Până la acest moment nu se cunoaște împrejurările acestui incident, însă vom reveni cu informații în următoarele ore.
Sunt și buzoieni care susțin că o asemenea explozie s-ar fi putut petrece numai la prăbușirea unui avion de mari dimensiuni, însă ISU Buzău nu a primit nicio sesizare până la acest moment. Totuși, pe platforma FLIGHTRADAR24, niciun avion civil nu traversa spațiul aerian de deasupra județului Buzău, conform presei locale.
Reamintim că în urmă cu două săptămâni a avut loc un boom sonic și deasupra capitalei SUA. Avioanele de luptă cu reacţie au creat un boom sonic asupra capitalei SUA în timp ce urmăreau aparatul de zbor Cessna Citation, provocând consternare în rândul localnicilor, conform abcnews.go.com.
Boom-ul sonic
Boom-ul sonic este sunetul asociat cu undele de soc provocate de avioanele supersonice. Acestea produc cantitati imense de energie, si un sunet asemanator cu cel al unei explozii.
V-ati intrebat de ce avioanele atunci cand depasesc viteza sunetului, produc acel sunet puternic?
Atunci cand fulgera, lumina o putem vedea aproape instantaneu, insa viteza sunetului este mult mai mica si auzim tunetul cu intarziere.
Pentru a intelege mai bine boom-ul sonic, trebuie sa ne uitam la undele lasate de o barca sau un obiect pe apa. Daca vom atinge apa, aceasta va forma niste unde in forma de cercuri si se vor distanta de punctul unde am atins-o. Daca o barca merge incet, undele se vor propaga atat inaintea cat si in spatele barcii. Dar daca aceasta va merge mai repede, undele „nu mai au timp” sa se dea din cale si formeaza o singura unda, compusa din multe unde mai mici.
Atunci cand un avion depaseste viteza sunetului, adica de 331 metri pe secunda masurata la 0 grade celsius, el produce boom-ul sonic. Daca avionul merge cu o viteza mai mica decat cea a sunetului, undele se pot propaga si inaintea avionului. Lucru care nu se intampla atunci cand depaseste bariera sunetului, unde toate undele ce in mod normal s-ar fi propagat inaintea avionului sunt combinate impreuna provocand acel boom sonic. Aceasta compresie rezulta o singura unda de soc ce circula cu viteza sunetului.
Intensitatea sunetului unui boom sonic depinde de distanta dintre observator fata de avion. Frecventa creata de un boom sonic este concentrata intre 0,1 si 100 hertz, care este considerabil mica. Durata unui boom sonic este mica, de la 100 milisecunde (0,1 secunde) pana la 500 milisecunde. Intensitatea depinde de caracteristicile fizice ale navei si de altitudinea la care se afla. De exemplu, o nava aflata la 9100 de metri va creea un boom lateral ce se va auzi de la 48 de km, iar la 10000 de metri ajunge pana la 50 km.
Depinzand de altitudinea navei, boom-ul sonic poate ajunge pe pamant chiar si dupa 1 minut. Oricum, nu toate boom-urile sonice sunt auzite de pe pamant. Viteza sunetului la orice altitudine depinde de temperatura. In conditii atmosferice corespunzatoare, temperatura aerului scade cu cat altitudinea este mai mare. De exemplu, la nivelul marii temperatura este de 15 grade Celsius, iar la 9100 de metri temperatura scade la – 45 grade Celsius, conform descopera.org.
Viteza sunetului la o distanta de 9100 de metri este de 1.046 km / ora, dar pentru a fi auzit de pe pamant, avionul trebuie sa zboare cu o viteza de cel putin 1.200 km / ora.