Borrell: UE va discuta cu talibanii, dar asta nu înseamnă o recunoaştere a noului guvern afgan
Uniunea Europeană va discuta cu talibanii, în cazul în care condiţiile o permit, dar acest lucru nu înseamnă că blocul comunitar recunoaşte noul guvern afgan, afirmat vineri şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit Reuters.
„Am decis să lucrăm într-o manieră coordonată, să ne coordonăm contactele cu talibanii, inclusiv printr-o prezenţă la Kabul în cazul în care condiţiile de securitate permit acest lucru”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă după reuniunea informală a miniştrilor de externe europeni, desfăşurată în Slovenia.
Această prezenţă la Kabul are drept obiectiv să permită continuarea evacuărilor persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul.
„Pentru a sprijini populaţia afgană, va trebui să discutăm cu noul guvern din Afganistan, ceea ce nu înseamnă recunoaşterea. Este o interacţiune operaţională”, a declarat şeful diplomaţiei UE, potrivit Agerpres.
El a adăugat că această discuţie se va extinde în funcţie de atitudinea guvernului afgan, cum ar fi respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a presei şi condiţia ca Afganistanul să nu servească drept „bază pentru exportul de terorism către alte ţări”.
Cofondatorul mișcării talibane și liderul politic al islamiștilor, mullahul Abdul Ghani Baradar, va fi noul șef al guvernului, potrivit Reuters, care citează surse talibane.