Botoxul ar putea altera activitatea creierului legată de emoții
Un studiu, publicat în Scientific Reports și preluat de New York Post, arată că botoxul injectat în frunte ar putea să modifice chimia creierului persoanelor respective, cu impact asupra modului în care acestea interpretează emoțiile celorlați.
Concret, când o persoană exprimă bucurie sau furie, în mod inconștient noi contractăm unii mușchi ai feței pentru a simula aceeași expresie și astfel să o înțelegem mai bine. Dar acest efect ”oglindă” ar putea fi eronat din cauza botoxului.
Cercetătorii de la Universitatea California, precum și de la Irvine și AbbVie, o societate de biotehnologie care produce botox, au efectuat investigații RMN în cazul a 10 femei cu vârste între 33 și 40 de ani.
Scintigrafii cerebrale au fost efectuate înainte și după două-trei săptămâni de la administrarea injecțiilor cu botox pentru a compara reacțiile creierului la imagini emoționale.
În timpul scanărilor, acestor femei le-au fost arătate imagini cu fețe fericite, furioase și neutre. Apoi, femeilor li s-a cerut să interpreteze emoția exprimată. Cercetătorii au descoperit că, după ce au primit botox, activitatea cerebrală a femeilor a fost alterată la nivelul amigdalei (centrul emoțional al creierului) și la nivelul girusului fusiform (parte a cortexului temporal care ajută la recunoașterea obiectelor și fețelor).
Pentru autorii studiului, paralizia temporară a mușchilor faciali, provocată de botox, ar putea afecta capacitatea unei persoane de a reflecta emoțiile exprimate, modificând astfel chimia creierului acesteia atunci dând încearcă să interpreteze emoțiile.
Să reținem că botoxul este un produs care reduce sau elimină temporar ridurile feței. El este folosit în mod curent pentru a reduce apariția ridurilor, a pliurilor frunții, a ridurilor numite ”laba gâștei”.
Injecțiile cu botox au crescut cu 459% din anul 2000, devenind procedeul cosmetic mini-invaziv cel mai folosit.