Brăila: O tânără însărcinată, ucisă de cumnatul său, cu două lovituri de cuțit

Publicat: 21 oct. 2021, 15:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Brăila: O tânără însărcinată, ucisă de cumnatul său, cu două lovituri de cuțit
Cutit

O tânără însărcinată în nouă luni a fost omorâtă joi dimineaţă de cumnatul său, cu două lovituri de cuţit în zona inimii, în Brăila.

Ulterior, autorul faptei a încercat să se sinucidă, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit informaţiilor confirmate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Tânăra, în vârstă de 27 de ani, care locuia împreună cu cumnatul său într-o locuinţă din localitatea Măxineni, a sunat la 112 să solicite intervenţia pompierilor, deoarece bărbatul ar fi incendiat intenţionat casa în care locuiau.

Până la sosirea pompierilor, cumnatul a înjunghiat-o pe tânăra însărcinată de două ori în zona inimii, aceasta decedând în curtea din spatele casei.

Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă, înfigându-şi cuţitul în zona sternului, el fiind supus în prezent unei intervenţii chirurgicale.