Brancardierul care a detubat din greşeală o pacienta de la ATI a fost arestat preventiv
Brancardierul de la Spitalul „Victor Babeș” din București, acuzat că ar fi detubat din greșeală o pacientă cu Covid-19 internată la secția de Terapie Intensivă, a fost arestat preventiv, conform unei decizii a Tribunalului București.
Inițial, pe 12 decembrie, brancardierul Cristian Popescu a fost plasat în arest la domiciliu, însă procurorii au atacat decizia la Tribunalul București, care le-a dat dreptate oamenilor legii și l-au arestat preventiv pe bărbat pentru 26 de zile.
Bărbatul a fost reținut în urmă cu o săptămână fiind acuzat de procurori de ucidere din culpă,
„În data de 10.12.2020, ora 15,30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră. Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi”, precizează procurorii.
Și conducerea Spitalului „Victor Babeș” a demarat o anchetă administrativă, în care verifică modul în care au fost respectate protocoalele în vigoare identificarea eventualelor abateri disciplinare şi stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.
Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un „incident regretabil”, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, în vârstă de 65 de ani, internată din data de 25 noiembrie.
„Existând indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babeş’ a sesizat organele competente, respectiv Parchetul şi Poliţia, care au declanşat imediat o anchetă, circumstanţele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate”, a arătat sursa citată.