Brancardierul de la Victor Babeș a fost plasat în arest la domiciliu
Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti, acuzat de decesul unei paciente pe care ar fi detubat-o din greşeală, a primit mandat de arestare la domiciliu, magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 respingând propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.
Decizia magistraţilor poate fi contestată. Conform sentinţei postate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive şi au dispus, în schimb, luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 zile.
Pe lângă interdicţia de a păsări domiciliul, bărbatului i s-a interzis să ia legătura cu mai mulţi martori din acest dosar. Soluţia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Confuzie între paciente
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, vineri seară, că brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut, anchetatorii stabilind că bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor şi, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare.
„La data de 11.12.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, brancardier în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Procurorii au precizat că, în data de 10.12.2020, ora 15:30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră.
„Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive”, au mai precizat procurorii.