Brașov și Suceava, județele cu cele mai multe pensiuni agroturistice. La polul opus, Ilfov și Brăila – doar câte una
Cele mai multe pensiuni agroturistice, în 2020, se aflau în județul Brașov (379), urmat de Suceava (249), Harghita (229) și Maramureș (185), potrivit unei analize realizate de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR). La polul opus, erau județele Giurgiu și Călărași (4 pensiuni agroturistice, fiecare), Olt și Galați (3), Teleorman și Ialomița (2), Ilfov și Brăila (una singură).
În România, la nivelul anului 2020 au fost înregistrate 3.022 de pensiuni agroturistice, în creștere cu 8% față de numărul înregistrat în anul 2019, respectiv 2.800 pensiuni agroturistice, se arată în analiza ICEADR care are la bază date INS.
Evoluția agroturismului în România, la nivelul ultimilor ani a fost una ascendentă, serviciile turistice îmbinate cu dorința populației urbane de a se reconecta cu natura, cu tradițiile și obiceiurile locale au accentuat creșterea numărului de astfel de unități turistice.
Un alt factor important care a avut o influență pozitivă asupra turismului rural a fost reprezentat de măsurile din cadrul PNDR, care au sprijinit înființarea și dezvoltarea activităților neagricole în spațiul rural, contribuind astfel la dezvoltarea economică a acestuia, se mai precizează în analiza ICEADR.