Brazilia: Peste 20 de morți într-o operațiune a poliției împotriva crimei organizate
Peste 20 de persoane bănuite că fac parte dintr-o bandă specializată în spargeri de bănci au fost ucise duminică într-o operaţiune a poliţiei braziliene în statul Minas Gerais din sud-estul ţării, transmite AFP citând o sursă a poliţiei.
Operaţiunea, organizată în comun cu poliţia militară, a constat în descinderi la două ferme din comuna Varginha unde „membri ai unei organizaţii criminale specializate în spargeri de bănci şi bancomate” pregăteau atacuri asupra mai multor agenţii bancare din zonă.
Una dintre intervenţii s-a soldat cu 18 morţi în urma schimburilor de focuri, iar asaltul asupra celeilalte clădiri s-a soldat cu mai multe alte victime decedate, a menţionat sursa, precizând că nu sunt victime în rândul forţelor de ordine.
Au fost confiscate de asemenea un mare număr de arme – între care puşti, grenade şi muniţie -, precum şi veste antiglonţ şi autovehicule.
În Brazilia au avut loc în ultimii ani mai multe jafuri cu un mod de acţiune similar celui specific bandei vizate duminică, constând într-o planificare minuţioasă şi uz de armament greu, în localităţi unde potenţiala pradă din vistieriile băncilor să fie promiţătoare.
În august, indivizi înarmaţi au semănat teroarea în oraşul Araçatuba cu 200.000 de locuitori din statul Sao Paulo, folosind drone, explozibil şi ostatici pe capota maşinilor pentru a-şi acoperi fuga, într-un atac soldat cu trei morţi.