Breaking! Eugen Tomac a demisionat din funcția de președinte al PMP
Eugen Tomac a demisionat din funcția de președinte al PMP din cauza faptului că partidul nu a intrat în Parlament. El a anunțat că Marius Pașcan va fi președinte interimar și în perioada următoare PMP va organiza un nou congres.
„Mulțumesc tuturor celor care au dat votul pentru PMP. Vă suntem profund recunoascători. În democrație este absolut esențial să privești cu realism și responsabilitate spre rezultate. Am avut organizații cu scoruri extraordinar de bune, dar și județe în care nu am putut convinge cetățenii. În mod clar, am obținut un rezultat bun în condițiile date. Ne-am fi dorit să fie mult mai mare.
Vreau să le mulțumesc românilor din Republica Moldova, care au votat peste 30% cu PMP.
Politica e un joc de echipă și trebuie să o privim cu maximă seriozitate și responsabilitate inclusiv în ce privește rezultatul.
Avem un scor de 4,94%. Acolo unde avem zero voturi sau avem membri care spun că au votat și nu se regăsesc, am făcut contestații – peste 1900 de contestații la BEJ-uri și BEC”, a declarat Eugen Tomac.
El a spus că a luat decizia de a-și asuma acest rezultate care „ne mulțumește, dar în politică trebuie să privești viața în ochi așa cum este. Prin urmare, mi-am depus demisia din funcția de președinte PMP”.