Brexit: Lipsa unui acord UK – UE îngrijorează mediul de afaceri britanic
Peste 70 de asociaţii britanice din domeniul mediului de afaceri, reprezentând peste şapte milioane de angajaţi, cer Guvernului Boris Johnson să revină la masa negocierilor cu Uniunea Europeană pentru obţinerea unui acord post-Brexit, informează cotidianul Financial Times citat de Mediafax.
Organizaţiile britanice din cele mai importante domenii care susține economia britanică – auto, aviaţie, produse chimice, agricultură, farmaceutic, tehnologie şi servicii financiare – solicită ambelor părţi să ajungă la un acord rezonabil pentru toată lumea. Printre asociaţiile care exprimă preocupare se numără CBI, TheCityUK şi techUK, Uniunea Naţională a Fermierilor, Consorţiul Britanic de Retail şi Societatea Producătorilor şi Vânzătorilor de Motoare.
Liderii organizaţiilor sunt îngrijoraţi de abordarea premierului Boris Johnson, care vineri a anunţat că Marea Britanie se pregăteşte pentru expirarea fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit. „Obţinerea unui acord rapid contează foarte mult pentru locuri de muncă şi comunităţi. Prin compromis şi tenacitate, poate fi obţinut un acord. Companiile le cer liderilor din ambele părţi să găsească o soluţie”, solicită organizaţiile, care sunt preocupate de atitudinea Guvernului de la Londra.
Într-un editorial publicat duminică în cotidianul The Times, ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, Michael Gove, responsabil de aplicarea Acordului Brexit, susţine că Marea Britanie este pregătită pentru scenariul lipsei unui acord privind viitoarele relaţii cu Uniunea Europeană, deşi pledează pentru reluarea negocierilor. „Suntem din ce în ce mai bine pregătiţi, deşi nu acesta este obiectivul meu. Dar dacă avem de ales între aranjamente care ne ţin legaţi pe termen nelimitat şi determinarea de către noi a viitorului, atunci nu facem nicio alegere. Retragerea în baza unor condiţii precum cele ale Australiei este un rezultat pentru care suntem din ce în ce mai bine pregătiţi”, afirmă Michael Gove.
Vineri, premierul Boris Johnson, care nu acceptă prelungirea tranziţiei şi nici concesii pentru a menţine standardele comunitare, a declarat că Marea Britanie trebuie să înceapă pregătirile pentru lipsa unui acord cu Uniunea Europeană după expirarea tranziţiei post-Brexit. Însă liderul britanic pare să utilizeze această abordare ca tactică de negocieri, precizând că nu se retrage din discuţii: „Le transmit să vină ei aici, să vină la noi, dacă va exista o schimbare fundamentală de abordare”.
Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie, într-o declaraţie adoptată la summitul de la Bruxelles, că progresele în negocierile privind relaţiile post-Brexit sunt insuficiente, îndemnând statele membre să se pregătească inclusiv pentru scenariul încheierii tranziţiei fără niciun acord. Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a transmis că Uniunea Europeană vrea un acord privind relaţiile post-Brexit cu Marea Britanie, „dar nu cu orice preţ”.
Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie 2020, iar în perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, UK va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.