British Museum lansează o expoziţie dedicată hieroglifelor pentru a marca o aniversare specială
British Museum din Londra a lansat o expoziţie importantă pentru a marca 200 de ani de la descifrarea hieroglifelor egiptene antice, informează publicaţia Evenineg Standard în ediţia online.
Intitulată ”Hieroglyphs: Unlocking Ancient Egypt”, expoziţia va fi inaugurată pe 13 octombrie şi explorează inscripţiile şi obiectele care i-au ajutat pe oamenii de ştiinţă să deschidă această ”civilizaţie antică” cu exact două secole în urmă.
Expoziţia imersivă, care va include media digitală şi audio, va reuni peste 240 de obiecte care au punctat drumul până la descifrarea hieroglifelor.
Piesa centrală a viitoarei expoziţii ”Hieroglyphs: Unlocking Ancient Egypt” va fi Piatra de la Rosetta, care a oferit cheia descifrării hieroglifelor şi a extinderii cunoştinţelor moderne despre istoria Egiptului.
”Celebrăm 200 de ani de la descifrarea hieroglifelor anul acesta, realizare care a avut loc în 1822”, a spus curatoarea expoziţiei, Ilona Regulski, pentru agenţia de presă britanică PA Media.
”Piatra de la Rosetta a fost un obiect foarte important. A oferit cheia descifrării datorită textului şi a transcripturilor astfel încât aceştia să poată înţelege contextul hieroglifelor”.
”Am considerat că este momentul oportun pentru a celebra această realizare importantă, precum şi de a face cunoscute cele mai noi cercetări pe tema scrisului egiptean.”
”Am construit expoziţia în spiritul lui Jean-Francois Champollion. El a folosit sistemul de scriere egiptean ca o poartă înspre Egiptul Antic şi prin descifrarea hieroglifelor a descuiat o civilizaţie antică despre care oamenii nici nu ştiau că se află acolo.”
”În acest spirit am construit expoziţia ca să spunem povestea descifrării şi a modalităţilor prin care s-a ajuns la momentul în care ne aflăm acum, când puteam citi textul în mod constant.”
”Cea de-a doua parte a expoziţiei este dedicată impactului pe care l-a avut descifrarea – aşadar, ce ştim acum, când putem citi textele, despre această cultura antică?”
”Facem acest lucru abordând subiecte pe care oamenii le asociază probabil cu Egiptul antic, cum ar fi faraonii şi viaţa de apoi, dar vorbim totodată şi despre poveştile personale ale oamenilor şi prezentăm cu adevărat diversitatea scrisului şi că oamenii din Egiptul Antic erau preocupaţi de aceleaşi lucruri de care suntem şi noi preocupaţi astăzi.
”Este cu adevărat despre oameni şi despre faptul că hieroglifele reprezintă limba vorbită”.
O altă piesă de rezistenţă a expoziţiei va fi ”albia vrăjită” – un sarcofag de mari dimensiuni din granit acoperit cu hieroglife şi datând cu aproximaţie din anul 600 î.e.n.
Potrivit credinţelor, hieroglifele aveau puteri magice, iar îmbăierea în albie putea oferi alinare pentru suferinţele din dragoste.
Cada de baie ritualică reutilizabilă a fost descoperită în apropierea unei moschei din Cairo, într-o regiune denumită şi în ziua de astăzi al-Hawd al-Marsud – care semnifică ”albia fermecată” -, şi a fost ulterior identificată ca fiind sarcofagul lui Hapmen – un nobil care a aparţinut celei de-a 26-a dinastii.
Cartea Morţilor reginei Nedjmet, un manuscris ilustrat cu o vechime de 3.000 de ani, va fi expus alături de o serie de urne funerare în care se păstrau organele decedaţilor.
Este pentru prima dată din anii 1700 când va fi reunit unul dintre seturi, a mai precizat muzeul.
Bandajul mumiei Aberuait, de la Muzeul Luvru din Paris, care nu a mai fost niciodată expus în Regatul Unit, va fi de asemenea inclus.
”’Hieroglyphs: Unlocking Ancient Egypt’ marchează 200 de ani de la remarcabila descifrare a unei limbi demult pierdute. Pentru prima dată după milenii, vechii egipteni pot vorbi direct cu noi”, a spus directorul British Museum, Hartwig Fischer.
”Prin descifrarea codului, înţelegerea noastră pentru această civilizaţie incredibilă a oferit o fereastră fără precedent către oamenii din trecut şi modul lor de viaţă”, a mai spus el.