Broaștele au prioritate în Estonia. Drum închis din cauza acestora
Un drum aglomerat din capitala Estoniei, Tallinn, a fost închis pe perioada nopţii în luna aprilie, pentru ca mii de broaşte să-l poată traversa în siguranţă în drum spre zonele de reproducere.
De obicei, voluntarii ajută la traversarea broaştelor în siguranţă, 97.000 dintre acestea fiind salvate cu ajutorul acestora în ultimii ani, dintre care 2.000 anul trecut pe drumul din Tallin menţionat, potrivit Agerpres, care citează Reuters.
Pandemia de coronavirus a făcut însă apelul la voluntari imposibil în acest an, astfel că închiderea drumurilor a rămas singura cale de salvare a amfibienilor.
„Broaştele erau aici înainte de construirea drumului”, povesteşte Kristel Saarm, voluntar la Fondul Naţional Estonian. „Acum iazurile unde se împerechează se află de o parte a drumului, iar locul lor de iernare, de cealaltă parte. Aşa că sunt forţate să treacă”, explică Saarm.
Oficialităţile din Tallinn au în vedere construirea unui tunel pe sub drum pentru ca broaştele să-l poată traversa în siguranţă.