Bruxelles-ul analizeză achiziționarea în comun de UE a două antivirale Covid

Publicat: 02 mart. 2022, 18:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Bruxelles-ul analizeză achiziționarea în comun de UE a două antivirale Covid
covid-19

Comisia Europeană face demersuri pentru achiziționarea în comun noile pastile antivirale care pot fi luate acasă pentru tratarea bolii Covid-19 în forme ușoare și moderate, deși unele țări UE au avansat propriile acorduri, transmite Euronews.

Este vorba de antiviralele Paxlovid de la Pfizer și Molnupiravir (Lagevrio) de la Merck, considerate ca revoluționare în lupta contra coronavirusului, care a dezvoltat tulpini cum este Omicron extrem de contagioase. Medicamentele previn multiplicarea virusului și reduce riscul de boală gravă.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a furnizat deja modul de utilizare a ambelor antivirale de către adulți cu Covid-19: se iau de două ori pe zi cât mai curând posibil după primirea rezultatului pozitiv la testul Covid, respectiv în termen de cinci zile de la debutul simptomelor.

Unele țări din UE, inclusiv Germania, Belgia, Italia și Grecia, sunt în contact cu companiile farmaceutice pentru a cumpăra doze. Germania a comandat un milion de doze de la Pfizer, în timp ce Belgia intenționează să cumpere 10.000 de doze de la fiecare companie.

Între timp, la Bruxelles, Comisia Europeană este în „discuții exploratorii” cu dezvoltatorii și este „gata să negocieze” noi contracte de achiziții comune, deși nu a fost încă semnat niciun acord, a confirmat un purtător de cuvânt pentru Euronews.

„Decizia de lansare a unei proceduri de achiziție este luată de țările participante, atunci când cel puțin patru țări și Comisia sunt de acord să continue”, a menționat oficialul.