Bucate, arome și bucurii la Târgul de Florii: dați fuguța, dar nu uitați portofelul!

Într-o lume tot mai plină de ambalaje lucioase și gusturi standardizate, Târgul de Florii din București pare o teleportare într-un alt timp – unul în care brânza se rupea cu mâna, cârnații miroseau a afumătoare de lemn adevărat, iar dulcețurile nu se vindeau în hypermarket, ci în borcane cu etichete scrise de mână. E una dintre acele rare ocazii în care tradiția românească face pasul în față și-ți aduce în nas și-n suflet mirosul copilăriei.

Târgul de Florii din curtea Ministerului Agriculturii – 11-12 aprilie 2025

– aduce în Capitală producători din toate colțurile țării, înarmați cu brânzeturi, cârnați, cozonaci, conserve și vorbe de duh. Atmosfera e festivă, dar autentică, fără floricele de plastic și lăutari pe autoplay. Doar miros de slăninuță afumată, zâmbete calde și multă mândrie țărănească.

Brânză de Pojorâta și alte delicii cu accent ardelenesc

Vizitatorii dau nas în nas cu cașcavalul de Pojorâta (25 de lei bucata), cu brânza fărâmițată și smântâna care cere lingura mare (15 lei/kg), și cu telemeaua și urda între 25 și 30 lei/kg – totul cu gust de vacă fericită și lapte muls cu grijă, nu de roboți în halate.

Regatul cărnii: cârnați care vorbesc singuri

Aici, cârnații sunt personaje. Picanți sau de casă (70–75 lei/kg), din mangaliță sau porc, muschi montan (90 lei/kg) și slănină grasă și cinstită (59 lei/kg). Salamul cu șuncă (67 lei/kg), parizerul (60 lei/kg), tobă (69 lei/kg) și șunca la cuptor (60 lei/kg) stau în vitrine ca niște veterani de front: lucioși, puternici, ușor umili, dar letal de gustoși.

Peștele – în zeamă, în zacuscă, în suflet

Scrumbia marinată, zacusca cu pește, salata de icre de crap și știucă, păstrăvul jăruit în zeamă de roșii – toate vin la pachet cu mămăliguță și mujdei, într-o combinație care face praf orice regim alimentar urban și steril. Aici, se mănâncă pe scăunel, cu mâna, cu poftă și cu vorbă bună.

Cozonaci domnești, poale-n brâu și alte păcate dulci

Cozonacii sunt înălțați ca niște cupole aurii și pufoase, domnești la propriu. Poalele-n brâu sunt obraznice, alivencile moldovenești te trag de mânecă, iar pâinea de casă cu cartofi îți spune că ai fost prost că n-ai făcut și tu așa ceva acasă.

În jur – dulceață, zacuscă, siropuri de brad, de mentă, de muguri de pin, conserve în borcane vechi cu capac bombat, dar onest. Mărul e măr, para e pară, prunele-s afumate sau uscate, iar ceapa și usturoiul îți fac semn de pe tarabă ca niște leacuri anti-orășenești.

Vin, miere, polen și câte un păhărel de identitate națională

Vinurile sunt din Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay sau Muscat Ottonel – toate trase din sticle cu etichete făcute cu inimă, nu cu grafician plătit la oră. Mierea e miere adevărată, adică una care se întărește iarna, iar polenul te face să crezi că viața e totuși digerabilă.

Cu poftă și ironie sinceră:

Târgul de Florii nu e doar un festival al gusturilor, ci o revenire la simplitate, la gustul care nu cere reclamă. Un spațiu în care bunul simț gastronomic rural mai prinde voce, printre betoanele bulevardelor reci. Și dacă n-ați ajuns, măcar ați citit.

Dar sper – din tot sufletul – că n-ați citit textul ăsta exact în timpul postului de Paște. Dacă da, îmi pare rău. Și… poftă bună!