Bucharest Properties REIT a finalizat încă două clădiri cu apartamente de închiriat în Vitan Estates, cu o investiție de 10 mil. euro
Compania cu acționariat american Bucharest Properties REIT, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de apartamente exclusiv pentru închiriat din București, care acum mai bine de 5 ani a adus în România un conceptul imobiliar Vitan Estates, a finalizat a doua etapă a complexului rezidențial. Începând cu luna februarie, complexul are încă două clădiri încadrate în clasa A, de 11 etaje fiecare, ridicate în urma unei investiții de peste 10 milioane de euro. Astfel, sunt disponibile spre închiriere un număr de 156 garsoniere și apartamente, mobilitate și utilate, iar investiția totală în acest proiect se ridică la peste 20 de milioane de euro.
„Bucharest Properties REIT a inovat piața din România, introducând conceptul de clădiri rezidențiale, multi familiale, administrate profesional, cu numeroase facilități incluse. Am lansat, luna trecută, a doua etapă a proiectului nostru inovativ. Chiria pentru o garsonieră începe de la 350 euro/lună, iar pentru apartamentele de 2 camere de la 450 euro/lună. Contractele de închiriere se fac pe o perioadă de minimum 12 luni, iar acum avem și o campanie promoțională. La primele 50 apartamente închiriate, clienții noștri primesc înapoi 50% din valoarea chiriei lunare aferente primelor 3 luni, în condițiile semnării unui contract pe o perioadă de cel puțin un an de zile”, spune Kim Vrânceanu, CEO al Bucharest Properties.
Complexul rezidențial Vitan Estates, destinat exclusiv închirierii și dezvoltat pe sistem occidental, este localizat în imediata apropiere a stației de metrou Mihai Bravu, pe un teren cu o suprafață totală de 7.000 metri pătrați. Cu această nouă etapă finalizată, proiectul cuprinde 3 blocuri, cu un regim de înălțime de 10 și 11 etaje și un total de locuințe disponibile spre închiriere de 320.
Prima fază a proiectului a fost lansată în 2016
„Derulând proiecte similare în SUA, ne-am dat seama că nu există un asemenea concept imobiliar pe piața din România, așa că ideea de a investi într-un complex rezidențial destinat exclusiv închirierii a venit firesc. Ne adresăm tinerilor profesioniști, români și expați deopotrivă, persoane singure sau cupluri, care au un anumit stil de viață și care își doresc să locuiască într-un cartier rezidențial modern, localizat central, cu acces rapid la rețeaua de metrou, dar și accesibil pentru posesorii de mașini personale”, arată Kim Vranceanu.
Prima etapa a proiectului, lansată în 2016, a necesitat o investitie de 10 milioane de euro. Gradul de ocupare al apartamentelor este, în medie, de 90%, aproximativ un sfert dintre chiriasi fiind în complex încă de la început. Sursele de finanțare au fost din fonduri proprii, dar și dintr-un credit contractat de la First Bank, partener al Vitan Estates și în această a doua etapă a proiectului.
Bucharest Properties REIT este un fond mutual de investiții imobiliare, deschis în România de către investitori americani, fiind unul dintre cei mai mari devoltatori de apartamente dedicate exclusiv închirierii. Primul proiect dezvoltat a fost Vitan Estates, demarat in anul 2014.