București, investiții imobiliare de 3,5 miliarde euro, în proiecte de birouri, locuințe și retail
Bucureștiul atrage investiții de peste 3,5 miliarde euro în proiecte imobiliare, cu livrare între 2020 – 2023, conform celei mai recente analize de piață realizate de Bucharest Real Estate Club.
De altfel, Capitala României devine un hub de tehnologie și inovație, așa cum indică și clasamentul realizat de Financial Times ce plasează Bucureștiul pe locul 7 în Top 25 ”Tech Cities of the Future 2020/2021”. Totodată, în contextul pandemiei Covid-19 și al accelerării proceselor de digitalizare, este de așteptat că principalele firme de software și soluții digitale vor continua să își accelereze dezvoltarea.
”Compania UiPath a fost fondată la București, orașul de unde a pornit dezvoltarea noastră globală. Am găsit aici infrastructura și birourile moderne necesare și, cel mai important, resursele umane înalt specializate, care au contribuit la succesul poveștii UiPath pe fiecare continent”, spune Elisabeta Boșneag, Head of Global Real Estate UiPath.
Jumătate din valoarea investițiilor din București e în mari proiecte de regenerare urbană
Conform datelor Bucharest Real Estate Club, dezvoltatori locali precum și fonduri de investiții internaționale derulează investiții de 1,6 miliarde euro în proiecte moderne, ce vor schimba complet înfățișarea Bucureștiului.
Proiectele de pe fostele platforme industriale creează noi zone de interes, cu funcțiuni mixte (birouri, locuințe, retail) și multiple facilități (spații verzi, zone pentru practicarea sportului în aer liber și locuri de joacă), oferind totodată posibilitatea de a lucra în apropierea locuinței. Astfel de dezvoltări sunt One Floreasca City, One Cotroceni Park, Timpuri Noi Square – Vastint, Fosta Fabrică – Hanner sau complexul Estoria. Pe piața de birouri, unele proiecte au fost reconvertite în spații rezidențiale, dar investițiile nu au fost stopate.
Cele mai importante hub-uri cu noi proiecte finalizate în 2020 sau în construcție/ dezvoltare 2021-2023 sunt:
- zona de centru-vest (One Cotroceni Park, Campus – Skanska, The Light),
- centru sud (Timpuri Noi Square – Vastint, U Center – Forte Partners),
- Barbu Văcărescu (Globalworth Square și Equilibrium – Skanska),
- Pipera (Globalworth Campus),
- Expoziției (J8 Office Park – Portland Trust și @Expo – Atenor),
- Băneasa cu proiectul Miro – Speedwell.
Zona ultra-centrală este și ea pe radarul investitorilor, unele dintre cele mai importante proiecte de aici fiind One Tower – One United Properties sau Țiriac Tower – Țiriac Imobiliare. Totodată, dezvoltatorii investesc în proprietăți existente, pregătindu-le pentru cerințele din ce în ce mai sofisticate ale chiriașilor/cumpărătorilor: Bucharest Business Park (CA Immo), myhive (Immofinaz) sau One North Gate (One United Properties) fiind doar câteva exemple.
Tendințe post- pandemie pe piața de birouri din Bucuresti
Dacă acreditările internaționale de clădiri verzi, eficiente energetic BREEAM sau LEED au devenit deja standard pentru noile clădiri de birouri din București, marii dezvoltatori au devenit din ce în ce mai preocupați pentru acreditarea WELL a clădirilor – un standard internațional care certifică calitatea mediului interior și construcția la parametri care asigură starea de bine a angajaților care vor lucra în aceste clădiri.
Inovația și integrarea tehnologiilor smart devin, de asemenea, din ce în ce mai importante pentru dezvoltatori, noile clădiri beneficiind de sisteme de tehnologie touchless sau sisteme inovatoare de dezinfectare a aerului, care sa asigure ocupanților un grad sporit de igienă si siguranță a spațiilor.
Sistemele geotermale sau acoperișurile fotovoltaice sunt, de asemenea, câteva dintre caracteristicile noilor clădiri de birouri, ca semnal că preocuparea pentru eficiența energetică devine un standard în rândul dezvoltatorilor imobiliari instituționali.
Noul format de lucru
În condițiile startului campaniei globale de vaccinare, specialiștii din piață estimează ca majoritatea companiilor vor opta pentru o componentă de cel puțin 3 zile pe săptămână de lucru de la birou, lăsând flexibilitate anumitor segmente de angajați să continue să lucreze de acasă.
”În 2020, la ATLAS Help Line, linie telefonică pentru suport psiho-emoțional, au apelat aproximativ 25.000 de persoane, care se confruntau, pe lângă cele aferente situației pandemice (depresie, anxietate) și cu probleme ce decurg din lipsa de adaptare la lucrul de acasă: stres, probleme cu somnul, relaționare dificilă cu familia și cu colegii. De asemenea, pe atlas.app s-au derulat peste 20.000 de ședințe online de psihoterapie, iar instrumentele de auto-evaluare disponibile (scale pentru stres, depresie, anxietate, burnout, calitatea vietii, bunăstare financiară) și conținutul de specialitate de pe blog au fost accesate constant în număr mare. O creștere semnificativă s-a înregistrat și în rândul clienților corporate, de aproximativ 100%, mai multe companii din România contractând servicii ATLAS pentru a veni în sprijinul angajaților lor”, a declarat Mihai Bran, medic primar psihiatru și co-fondator Atlas, platformă digitală de sănătate și wellbeing.