Budăi: Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii

Publicat: 20 apr. 2023, 14:21, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Budăi: Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii
Marius Constantin Budăi

Discuţia despre cumulul de salarii și pensii nu trebuie generealizată , ci trebuie făcută „de la post la post”, consideră Ministrul Muncii, Marius Budăi. Totodată, oficialul mai crede că nu este potrivită interzicerea cumulului acestora.

„Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii pentru cei care au ajuns la vârsta standard de pensionare (…). Şi Legea pensiilor, dar şi Constituţia spune că, după ce am atins vârsta standard de pensionare din sistemul public şi cu un stagiu de cel puţin 35 de ani, care e stagiu complet, avem dreptul la pensie, este un drept constituţional. De asemenea, tot Constituţia spune că avem dreptul să muncim, nu spune că doar la stat sau doar la privat”, a spus Budăi într-o conferinţă de presă.

Totodată, Marius Budăi a precizat că discuția nu trebuie să fie însă una de tip general.

„Dacă vorbim de acele pensionări de la 47, 48, 50 de ani, trebuie o dezbatere acolo să vedem dacă îşi doreşte să continue pe acest post, să putem găsi o bonificaţie suplimentară. (…) Aţi văzut aici cariera militară – nu cred că ne putem închipui că cineva, la 60 de ani, va sta pe graniţă cu arma în mână să ne apere şi trebuie să fim foarte atenţi când facem aceste declaraţii, să nu devenim populişti şi eu nu vreau să vorbesc într-un mod în care neapărat să fiu simpatic, vreau să prezint realitatea. Atunci acolo este o discuţie şi trebuie să o purtăm, dar de la post la post. Nu trebuie să generalizăm şi asta v-o spun din experienţă”, a adăugat Marius Budăi.