07:28, 11.09.2024 • ESENȚIAL
Bulgaria oprește importul de semințe de floarea soarelui din Ucraina
Guvernul bulgar a fost de acord să înceteze temporar importul de semințe de floarea soarelui din Ucraina în urma protestelor fermierilor, a anunțat premierul Nikolai Denkov.
Iliya Prodanov, reprezentantul fermierilor care au început zilele trecute protestele, a afirmat că s-a ajuns la un acord cu Executivul de la Sofia.
Importul seminţelor din Ucraina va înceta până când cele două ţări ajung la un acord comun privind cotele de import corespunzătoare.
Un acord între Bulgaria şi Ucraina va trebui să aştepte până după planificata întâlnire pe probleme agricole între Comisia Europeană şi Ucraina.