Bunul-simț, singurul lucru care nu poate fi reglementat

Da, acest trist adevăr a fost singurul adevăr spus de Marcel Ciolacu, șeful guvernului, în discursul său din Parlamentul României, cu ocazia angajării răspunderii politice pentru noul concept de reformă fiscal-bugetară.

Sensul reformei este acela de transformare politică, economică și socială pentru a realiza un progres. De asemenea, reformarea este definită ca schimbare (în bine), o îndreptare și o îmbunătățire a unei situații, concepții etc. Tot ceea ce cuprinde “pachetul” lui Ciolacu este exact opusul sensului de reformă cuprins în DEX-ul limbii române, dar deprins și înțeles încă din anii de școală (desigur, pentru cei pentru care școala nu a fost doar un … “bau-bau”)!

Prima și poate cea mai gravă dintr-o lungă listă de minciuni (lungă cât cele 82 de pagini ale legii privind angajarea răspunderii guvernului!), este cea legată de constituționalitatea acestui demers (a conținutului său). Există dovezi irefutabile că această lege va fi declarată neconstituțională de către judecătorii Curții Constituționale a României (dacă judecătorii mai sunt judecători). Gravitatea este dată fie de dovada lipsei de pregătire profesională (lipsa unor noțiuni minimale de drept constituțional) din partea echipei guvernamentale (dar și juriștii celor două partide, de la nivelul guvernului și cei ai Parlamentului), fie de cunoașterea tuturor aspectelor de neconstituționalitate, de către Ciolacu și executanții acestuia, și ascunderea acestora față de români, un fapt deosebit de grav.

O altă minciună prin omisiune, extrem de gravă prin efectele negative pe care le va avea față de aproape toți contribuabilii, persoane fizice, o reprezintă și modificarea cotei de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, de la 16% la 70%. La prima vedere, românii “injectați” de politicienii (și nu numai) habarniști și iubitori (doar) de voturi, ar spune că este o măsură justă și făcătoare de dreptate. Doar că, situația va fi alta și “beneficiarii” acestei măsuri vor fi nu doar cei care prin cerința legii depun declarații de avere ci, așa cum am mai spus, aproape toți contribuabilii, persoane fizice … adică milioane de români, indiferent unde trăiesc și/sau lucrează aceștia!

Chiar dacă art.117 din Codul fiscal face referire doar la venituri, coroborarea acestuia cu prevederile art.138 din Codul de procedură fiscală ne arată foarte clar cum este definită zona de interes pentru guvernul Ciolacu și instituțiile sale (ANAF, ANI, DNA etc.). Astfel, subiectul îl reprezintă ceea ce statul român poate lua în considerare, analiza, compara și, mai ales, impozita în cazul fiecărui contribuabil român, pe baza situației fiscale personale a fiecăruia dintre noi, adică “totalitatea drepturilor și a obligațiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie și a altor elemente de natură să determine starea fiscală reală a persoanei fizice, în perioada verificată”!

Asta înseamnă că pentru tot ce au agonisit românii, în țară și în alte părți ale lumii, pentru care nu există documente “justificative”, adică o formă legală de obținere a rezultatelor muncii acestora, există posibilitatea ca statul să aplice 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate!

Singura SOLUȚIE la acest viitor “măcel” al statului român, în special asupra celor care, pentru o viață mai bună pentru ei și familiile lor, au muncit și au trimis în țară atât sume importante de bani, dar și bunuri … este AMNISTIA FISCALĂ! Adică exact ceea ce alte state membre UE (Germania, Italia etc.) au făcut deja! Adică, o “resetare” a României … un nou început! Dar cine să o facă?

Și iată cum, contribuabilii români (persoane fizice și juridice) sunt în situația de a trăi un nou PARADOX … să-si dorească să fie respinsă “reforma” lui Ciolacu de Curtea Constituțională a României. Adică, să respingă ceea ce majoritatea celor aleși pentru a lupta pentru interesele alegătorilor au făcut … dar împotriva lor!