Burduja: Mi-am asumat că voi deranja grupuri de interese. De câteva zile, primesc solicitări de demisie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că şi-a asumat că va deranja grupuri de interese şi subliniază că nu va da niciun pas înapoi şi nu negociază securitatea energetică a României.
Burduja: De câteva zile, primesc solicitări de demisie și mesaje pline de “civism” de la câteva organizații de mediu
El a menţionat că de câteva zile primeşte solicitări de demisie și mesaje pline de “civism” de la câteva organizații de mediu.
“Țara asta are nevoie de energie sigură, accesibilă și verde. În această ordine de priorități. Și o va avea. Vom termina investițiile începute în hidrocentrale, peste 300MW în execuție, cu stadiu de finalizare între 75 și 98%. Nu vom lăsa 4,6 miliarde de lei deja cheltuiți de România să se ducă pe apa sâmbetei”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.
România va extrage gazele din Marea Neagră și va atinge independența energetică, reducând dependența întregii regiuni față de gazul rusesc, a arătat ministrul Energiei.
Cei care au folosit energia ca armă de șantaj timp de zeci de ani, împreună cu toți cei pe care îi finanțează, nu vor câștiga această luptă pentru viitorul României, a avertizat Burduja.