Bursa a deschis joi în creştere. Toate cele 20 de acţiuni principale sunt în creştere sau stagnează
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis joi în creştere, indicele principal BET înregistrând un avans de 0,12 % la o oră de la debutul sesiunii de tranzacţionare.
Toate cele 20 de acţiuni principale sunt în creştere sau stagnează
Toate cele 20 de acţiuni principale, cele mai lichide, aflate în componenţa indicelui de referinţă BET, sunt în creştere sau stagnează, după prima oră de tranzacţii.
Dintre cele 20 de acţiuni vedetă, cel mai mult s-au apreciat cotaţiile pentru Nuclearelectrica, cu un avans de 1,3%.
Rulajul pieţei era unul modest, de numai un milion de euro, din care tranzacţiile cu acţiuni însumau 700.000 de euro.
Cele mai mari valori de tranzacţionare erau consemnate, ca de obicei, de Banca Transilvania şi Fondul Proprietatea, o apariţie surpriză pe podiumul valorii transferurilor de acţiuni fiind Prebet Aiud, companie din domeniul produselor din beton pentru construcţii.