20:49 • ECONOMIE
Bursa creşte vineri, în deschidere, în ton cu pieţele externe. Frigul din februarie saltă acţiunile Romgaz şi Transgaz
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/entrepreneur-4313682_1280.jpg)
Indicele principal BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care arată evoluţia acţiunilor celor mai importante 20 de companii listate, a crescut în sesiunea de marţi cu 0,7% şi a ajuns la 17.758,93 puncte, un maxim al anului 2025.
Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) erau în creştere vineri dimineaţă, în deschiderea sesiunii de tranzacţionare, iar indicele principal BET consemna un avans de 0,7%, la o oră de la debutul tranzacţiilor, în ton cu evoluţiile pozitive de pe pieţele externe.
În prima ligă a Bursei, cele mai mari creşteri erau înregistrate de acţiunile Romgaz – plus 2,6% şi Transgaz – plus 2,3%, frigul din luna februarie amplificând necesarul de gaze naturale şi de transport al acestora.
Acţiunile Aquila creşteau cu 1,95%, Banca Transilvania – plus 1,4%, BRD – plus 0,8%, Transelectrica – plus 1%, Fondul Proprietatea – plus 0,9%, Nuclearelectrica – plus 1%.
La polul opus, acţiunile Petrom sufereau o corecţie de 0,3%, MedLife – minus 0,7%, Purcari – minus 0,8%, Hidroelectrica – minus 0,65%.
Rulajul pieţei era unul relativ ridicat, de 12,7 milioane lei (2,55 milioane euro), din care tranzacţiile cu acţiuni se situau la 10,18 milioane lei (2,04 milioane euro).
Contextul internaţional
- Câștigurile de pe Wall Street nu au fost deranjate de datele de ieri privind inflația peste așteptări din SUA și de nota președintelui Trump referitoare la noi tarife reciproce pentru țările care taxează în prezent importurile din SUA.
- Principalii indici americani au încheiat sesiunea de joi în teritoriul pozitiv (Nasdaq: +1,50%, S&P 500: +1,04%, DJIA: +0,77%, Russell 2000: +1,17%), potrivit casei de brokeraj XTB
- Piețele din Asia și Pacific au salutat în general amânarea războiului comercial al lui Trump. Indicele Hang Seng conduce câștigurile (+2,05%), impulsionat de companiile comerciale și industriale. Shanghai Composite este în creștere cu 0,1%, indicele Kospi din Coreea de Sud a crescut cu 0,25%, în timp ce Nikkei din Japonia este în scădere cu 0,8%