Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 478 milioane de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 477,79 milioane de lei la capitalizare, respectiv 0,24%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 51%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a urcat la 196,57 miliarde de lei, în perioada 1 – 5 august 2022, de la 196,09 miliarde de lei în săptămâna 25 – 29 iulie 2022.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 115,17 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 235,27 milioane de lei în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 1 august, când s-a înregistrat un rulaj de 33,09 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 5 august, cu o valoare a tranzacţiilor de 14,31 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.577,79 puncte.
Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 27,90 milioane de lei şi o stagnare a preţului.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Fondului Proprietatea, cu schimburi de 25,34 milioane lei (-0,71%), urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 23,91 milioane de lei (+5,58%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Comcm (+14,29%), Electroaparataj (+13,27%) şi Sinteza (+8,29%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Prefab, cu un declin de 22,22%, urmate de cele ale UCM Reşiţa (-14,71%) şi ale Comelf (-9,04%).