Bursa de la București a continuat evoluția pozitivă, în ultima ședință a sptămânii

Publicat: 25 apr. 2025, 22:31, de Nitulescu Gabriel, în ECONOMIE , ? cititori
Bursa de la București a continuat evoluția pozitivă, în ultima ședință a sptămânii

Bursa a urcat cu 2% în această săptămână. Vineri, a fost a cincea şedinţă consecutivă de creştere pentru indicele BET, cu evoluții pozitive ale acțiunilor Purcari (2%), Electrica (1,6%) şi Petrom (1%).

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut vineri, 25 aprilie cu 0,33% prin prisma indicelui de referinţă BET, care a ajuns la 17.432 puncte, ceea ce reprezintă un avans de 2,1% pentru săptămâna aceasta. Randamentul de la început de an este de plus 4,3%, conform datelor bvb.ro.

Este a cincea şedinţă consecutivă pe plus pentru benchmark-ul pieţei locale de capital, din structura căruia fac parte cele mai lichide 20 de acţiuni de la BVB.

Dinamica pieței de vineri a fost susţinută de acţiunile Purcari (2%), Electrica (1,6%), One United Properties (1,1%), OMV Petrom (1%), TeraPlast Bistriţa (0,9%) şi Transport Trade Services (0,7%).

Principalul indice al pieței – BET -, care include 20 cele mai lichide acțiuni, arăta la închidere o creștere de 0,33 %, iar indicele BET Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni cotate la BVB, era în creștere cu 0,31 %.

Indicele Blue-Chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de tituri, a urcat cu 0,28%, iar reperul randament al fondurilor de investițiii BET-BK crescuse cu 0,33%.

Indicele BET-NG, al companiilor din energie și utilități, crescuse cu 0,49%.

Indicele BET-FI, al societăților de investiții financiare nu a înregistrat tranzacții.

Capitalizarea pieței, la înhiderea tranzacțiilor, era de 365,44 miliarde lei (73,42 miliarde euro).

Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 41,92 milioane lei (8,42 milioane euro)

Cu valoarea de 41,9 milioane lei pe toate instrumentele financiare disponibile la Bursă, lichiditatea a continuat să se încadreze sub media zilnică de anul acesta.

Bursele europene au evoluat pe plus, vineri

Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat cu 2,7% săptămâna aceasta pe fondul publicării rapoartelor financiare aferente T1/2025, scrie CNBC.

Indicele S&P 500 s-a depreciat cu 4,6%, în primele trei luni ale anului, în vreme ce Dow Jones a coborât cu 1,3%.

Indicele Nasdaq Composite, al companiilor ce activează în sectoare mai sensibile la ciclurile economice, a avut un recul de 10,4%, într-o perioadă în care Rezerva Federală a lăsat neschimbată rata dobânzii.

În Europa, pieţele de acţiuni au avut o evoluţie net superioară celor din Statelor Unite, datorată în primul rând perspectivelor unor investiţii masive în apărare şi infrastructură. Indicele pan-european Stoxx 600 a avut o creştere de 5,2%, în vreme ce la Londra, indicele FTSE100 s-a apreciat cu 5%.

Indicele DAX de la Frankfurt a avut un avans de 11,3%, în vreme ce Banca Centrală Europeană a tăiat de două ori dobânda de referinţă.