Bursa de la București a deschis tranzacțiile pe verde total, marți
Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința din 2 iulie cu o evoluție a indicilor, pe verde total. Principalul indice al pieței, BET, era în creștere cu 0,32 la sută, până la 18.235 puncte.
Rulaj pe acțiuni a fost de 8.733.378 lei, fiind tranzacționate un total de 2.032 acțiuni, la un volum de piață, de 3.666.262 de cereri și oferte.
Rulajul total pe acțiuni, obligațiuni, drepturi de tragere, fonduri închise, EFT, certificate și warrants, a fost de 9.706.288 lei (1.950.228 euro)
Indicele BET Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni cotate la BVB, era în creștere cu 0,32 la sută.
Indicele Blue-Chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat până la 0,29 la sută, iar reperul randament al fondurilor de investiții BET-BK crescuse cu 0,25 la sută.
Indicele BET-NG, al companiilor din energie și utilități, avea un plus de 0,28 la sută.
Bursele europene au încheiat prima zi de tranzacționare din iulie în creştere, în timp ce investitorii au analizat rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franţa.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,44 la sută, revenind după patru pierderi consecutive. Acest lucru a fost determinat de o creştere puternică a indicelui CAC 40 al Franţei, cu un avans iniţial de peste 2,5 la sută, care a încetinit ulterior la 1,09 la sută.
Pieţele europene reacţionează la rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franţa, în care s-a înregistrat o creştere mare a voturilor pentru partidul anti-imigranţi Rassemblement National (RN).
Rezultatele iniţiale indică totuşi că RN va avea dificultăţi să obţină o majoritate absolută în cel de-al doilea tur de scrutin, care are loc pe 7 iulie, despre care analiştii spun că ar fi rezultatul ”cel mai puţin rău” din perspectiva pieţei. Alianţa centristă a preşedintelui francez Emmanuel Macron a ajuns, duminică, pe locul trei, comentează analiștii.
Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,03 la sută, DAX, al bursei din Frankfurt, cu 0,3 la sută. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 1,7 la sută şi IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 1,04 la sută.