Bursa de la București a început săptămâna prost. Indicii în integralitate pe roșu, la închiderea pieței
Bursa de Valori București (BVB) a început prost săptămâna, cu indicii în totalitate pe pe minus. Principalul indice al pieței, BET, era în scădere cu 1,50 la sută, până la 17.209,02 puncte.
Rulajul era de 47.327.599,83 lei (9.513.467,84 euro), la un volum de 31.817.806 de cereri și oferte.
Indicele BET Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni cotate la BVB, era în minus cu 1,44 la sută.
Indicele Blue-Chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de tituri, era, de asemenea, pe minus, cu 1,36 la sută, iar reperul randament al fondurilor de investiții BET-BK era în scădere cu 1,03 la sută.
Indicelui BET-NG al companiilor din energie și utilități, care era în minus cu 1,14 la sută, iar indice bursier BET-EF era, de asemenea, în scădere cu 1,51 la sută.
Scăderile indicilor, de luni, au fost abrupte. Acţiunile One United au pierdut 3,7%, Romgaz 3,2% şi Premier Energy 2,8%. Indicele BET a avut cea mai slabă şedinţă din ultimele două luni.
Bursa Română de Mărfuri a depăşit, în data de 29 octombrie, pragul de deţinere de 5% din capitalul companiei Bursa de Valori Bucureşti (BVB), conform unui raport al operatorului pieţei noastre de capital publicat, vineri, pe propriul site.
BRM avea, la finele lunii trecute, 443.143 de acţiuni BVB, echivalentul a 5,0049% din societate, pachet ce valorează 21,6 milioane de lei, la preţurile curente din piaţă.
La începutul lunii trecute, NN Group a raportat scăderea sub pragul de deţinere de 5% din BVB, până la 4,86%, prin fondul de pensii Pilon II (4,58%) şi cele două fonduri de pensii Pilin III, respectiv NN Activ (0,15%) şi NN Optim (0,32%). În urmă cu opt ani, NN Group avea 8,67% din operatorul pieţei noastre de capital, conform raportărilor de la BVB.
Bursa Română de Mărfuri activează în prezent ca intermediar de tranzacţii realizate prin platforma BVB. Separat, prin propria platformă, facilitează tranzacţii cu instrumente derivate ce au drept activ suport produse energetice, în sistem de contraparte centrală, în baza unei aplicaţii software ce asigură compensarea şi garantarea schimburilor, operaţională în piaţa gazelor naturale încă din 2019.
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni suma de 500 milioane lei de la bănci, printr-o licitaţie cu titluri de stat scadentă în 2026, la o dobândă de 6,25% pe an.
Rata cuponului a fost 7,20%.
La licitaţie au participat 7 dealeri primari, iar volumul total al cererii a fost de 635 milioane lei, din care băncile au oferit în nume şi cont propriu 565 milioane lei şi 10 milioane lei în contul clientilor. Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 439 milioane lei..
Ofertele necompetitive au fost 60 milioane lei.