Bursa de la Bucureşti a pierdut 4,71 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,714 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,38%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a urcat cu 273,13%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a coborât la 193,112 miliarde de lei, în perioada 27 iunie – 1 iulie 2022, de la 197,827 miliarde de lei în săptămâna 20 – 24 iunie 2022.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 760,551 milioane de lei în această săptămână, în creştere de la 203,825 milioane de lei, în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 27 iunie, când s-a înregistrat un rulaj de 620,490 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 29 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 21,964 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.375,32 de puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 632,345 milioane de lei şi o stagnare a preţului.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu schimburi de 34,755 milioane lei (-3,20%), urmate de acţiunile OMV Petrom, cu tranzacţii de 24,021 milioane de lei (2,08%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Socep (+27,14%), Condmag (+25%) şi Prebet (+17,31%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Companiei Energopetrol, cu un declin de 14,86%, urmate de cele ale UCM Reşiţa (-10,83%) şi ale SIF Muntenia (-9,52%).