Bursa de la Bucureşti a urcat marţi la un maxim al anului 2025. Minimul a fost pe 20 ianuarie, în ziua învestirii lui Trump
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/entrepreneur-4313682_1280.jpg)
Indicele principal BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care arată evoluţia acţiunilor celor mai importante 20 de companii listate, a crescut în sesiunea de marţi cu 0,7% şi a ajuns la 17.758,93 puncte, un maxim al anului 2025.
Bursa a crescut în acest an cu 6,2%
De la începutul anului, randamentul indicelui de referinţă BET al BVB este de 6,2%, bursa autohtonă aliniindu-se, mai ezitant şi mai lent, tendinţelor de pe pieţeţe europene importante.
În 2025, minimul a fost consemnat pe 20 ianuarie, în ziua învestirii lui Trump la Casa Albă, când indicele BET s-a situat la numai 16,913,68 puncte.
În şedinţa de marţi, rulajul pieţei a fost de 60,3 milioane lei (12,1 milioane euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au însumat 49,45 milioane lei (9,9 milioane euro).
Cele mai mari valori de tranzacţionare au fost generate de acţiunile Hidroelectrica, Green Tech şi Petrom.
Acţiunile Hidroelectrica, cele mai lichide titluri din piaţă, au crescut cu 0,6%.
În prima ligă a Bursei, aprecieri consistente ale cotaţiilor au fost consemnate de acţiunile TTS – plus 3,8%, Aquila – plus 3,1%, Transgaz – plus 3,1%, MedLife – plus 2,2%, Transelectrica – plus 1,6%, Sphera Franchise Group – plus 2%, Nuclearlectrica – plus 1,7%.