Bursa de la București nu își revine. După opt ședințe consecutive de pierderi, vineri, este tot pe minus

Publicat: 06 sept. 2024, 11:59, de Autor: George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Bursa de la București nu își revine. După opt ședințe consecutive de pierderi, vineri, este tot pe minus

Bursa de Valori București (BVB) nu și-a revenit, vineri, contrar așteptăilor pieței, după opt ședințe consecutive de pierderi.

Indicele principal al pieței, BET, a rămas pe minus, cu 0,26 la sută, scăzând până la 17.682,45 puncte.

Cu excepția indiceui BET-FI, al societăților de investiții financiare, care crescuse cu 0,13 la sută, toți celalți indici erau pe minu, cu variații între 0,08 la sută și 0,57 la sută, cea mai mare scădere, înregistrată de indicele BET-BK, reperul randament al fondurilor de investiții.

Joi, companiile din componența BET au avur scăderi semnificative. Trade Services (-5,9%), Electrica (-4%) şi Romgaz (-3,1%).

Din 27 august până pe 5 septembrie, indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti s-a depreciat de şapte ori şi a încheiat o şedinţă pe zero, înregistrând astfel cea mai lungă serie de sesiuni consecutive fără creştere de la începutul pandemiei.

Indicele de referinţă a pierdut astfel 3,93%, de la 18.453 de puncte la 17.728 de puncte, iar asta după ce Bursa a scăzut cu 2,6% în august, prima lună de scădere din februarie 2022, perioadă marcată de invazia Ucrainei de către Rusia.

Lichiditatea din ultima perioadă s-a încadrat însă cu mult sub media zilnică din 2024, cu şedinţe în care rulajul segmentului de acţiuni a ajuns la 20-40 de milioane de lei. În plus, magnitudinea seriei de scăderi din martie 2020 a fost mult mai ridicată, BET pierzând 27% pe parcursul a opt şedinţe.