Burse de 1.000 de euro pentru elevii de top! Ce trebuie să faci pentru a primi acești bani

Publicat: 15 iun. 2024, 08:26, de Mariana Olteanu, în SOCIAL , ? cititori
Burse de 1.000 de euro pentru elevii de top! Ce trebuie să faci pentru a primi acești bani
https://www.kinderpedia.co/

Sute de elevi din Capitală au primit burse de 1.000 de euro pentru performanțele remarcabile la învățătură, într-un eveniment organizat de Fundația Tinmar la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

Selly îi încurajează pe tineri să-și urmze pasiunile

Această inițiativă, menită să recunoască și să stimuleze excelența academică, a adus împreună tineri talentați, familii și profesori, într-o atmosferă de sărbătoare și recunoaștere. Printre cei prezenți s-a numărat și cunoscutul vlogger Selly, care a împărtășit elevilor sfaturi motivaționale și a subliniat importanța investiției în educație și dezvoltare personală. Printre elevii premiați s-a numărat și Ioana Mihăilescu, o tânără pasionată de muzică.

Ce părere au elevi vis-a-vis de aceste burse?

 „Ne oferă această siguranță că vom deveni cineva și vom face ceva pentru România și vom schimba ceva aici. Ne ajută foarte mult. Îmi place foarte mult să cânt la chitară și m-ar bucura foarte tare să investesc în asta”. Ea exemplifică modul în care bursele nu numai că sprijină performanța academică, dar și pasiunile personale ale elevilor.

Eduard Florin Costache, un alt beneficiar al bursei, și-a exprimat dorința de a rămâne în România și de a motiva și alți colegi să facă același lucru prin activitățile sale extracurriculare.

„Îmi doresc prin activitatea mea, prin cluburile pe care le am în liceu, prin consiliul elevilor și prin alte lucruri, să motivez elevii să rămână la noi în țară”, a subliniat el, evidențiind impactul pozitiv al acestor burse.

Mocanu Alexandra Patricia, o altă elevă premiată, a reflectat asupra impactului pozitiv al bursei asupra încrederii de sine și recunoașterii meritelor.

„E mai mult decât valoarea în bani. Este și încrederea de sine pe care ți-o dă, este și faptul că ești validat, că ești recunoscut. Și cu această mică picătură într-un ocean, creezi niște condiții mai favorabile pentru ca ei să rămână aici”, a declarat Selly, evidențiind efectele profunde ale recunoașterii meritului academic asupra elevilor.

Filip Ovidiu, vicepreședintele Fundației Tinmar, a subliniat angajamentul fundației de a susține excelența în educație.

„Am vrea ca pe viitor să știți că eforturile voastre sunt susținute de noi. Cu siguranță având rezultate bune la învățătură sunteți viitorul acestei țări și ne punem baza și speranța în voi”.

În total, aproximativ 600 de elevi din familii cu venituri modeste din Sectorul 5 al Capitalei au beneficiat de aceste burse de merit.