Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili
Elevii din județul Vrancea care vor finaliza clasa a VIII-a și vor alege învățământul profesional în sistem dual vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Vrancea. Proiectul vine în sprijinul tinerilor care doresc să opteze pentru un drum educațional care combină studiile teoretice cu practica în cadrul unor companii partenere.
Astfel, bursa de 1.000 de lei va fi compusă din trei surse: 500 de lei din partea Consiliului Județean Vrancea, 300 de lei din partea companiilor locale care vor colabora cu elevii, și 300 de lei acordați de stat pentru profilul tehnologic. Pe lângă această bursă, elevii vor avea oportunitatea de a participa la stagii de practică pe parcursul celor trei ani de pregătire profesională, dobândind astfel experiență directă în domeniul ales.
După absolvire, aceștia vor dobândi o calificare recunoscută și vor avea oportunitatea de a se angaja rapid sau de a-și continua studiile liceale pentru obținerea diplomei de bacalaureat.
„Investind în educație și în dezvoltarea profesională a tinerelor talente, ne asigurăm că aceștia vor avea oportunități reale de a se angaja rapid după absolvire sau, dacă doresc, să își continue studiile liceale pentru obținerea diplomei de bacalaureat”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Conform reprezentanților administrației locale, sistemul dual de învățământ răspunde necesității de a alinia competențele absolvenților la cerințele angajatorilor. Consiliul Județean Vrancea sprijină acest demers prin înființarea unui Consorțiu pentru Învățământ Dual, ce reunește școli și companii din județ, scrie Fanatik.