Busturile unioniştilor, fără flori de Ziua Naţională a României. Organizatorii au uitat de ele
Organizatorii manifestărilor de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 104 ani de la Marea Unire, dar și asociaţiile patriotice au uitat să depună fori la Busturile unioniştilor din preajma Sălii Unirii din Alba Iulia dar și ale altor personalităţi marcante care au avut legătură cu actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Pe 30 noiembrie, au fost depuse coroane de flori în cadrul unor ceremonii oficiale la statuia lui Mihai Viteazul din Cetate, precum şi la busturile Regilor Ferdinand şi Maria din faţa Catedralei Reîntregirii și la statuile lui I.I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu, situate în zona Centru.
De asemenea, atât în 30 noiembrie, cât şi în 1 Decembrie, au mai fost depuse coroane la Monumentul Unirii. S-au omis însă busturile din proximitatea Sălii Unirii sau la cele din Parcul Unirii, aşa cum se întâmpla în urmă cu mai mulţi ani.
Lângă Sala Unirii se află busturile lui Pantelimon Halippa, care s-a implicat activ în Unirea Basarabiei cu România, a participat la Congresul General al Bucovinei, la Cernăuţi (15 noiembrie 1918), şi la Adunarea de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918), dar și cele ale bucovinenilor Ion Nistor şi Iancu Flondor, participanţi activi la pregătirea şi realizarea Marii Uniri, „fotografului Unirii” Samoilă Mârza, memorandiştilor Vasile Lucaciu şi Ioan Raţiu, precum şi ale generalilor Alexandru Averescu şi Constantin Prezan.
Joi, de Ziua Naţională, Sala Unirii a fost vizitată de aproape 5.000 de oameni.