Ca între frați. S-au înjunghiat de la o simplă discuție în contradictoriu
Deși fratele ar trebui să fie cel mai apropiat om de tine, uneori nu este așa. Doi frați din Cernica s-au certat, iar unul a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe celălalt.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost transportat la spital, sâmbătă, după ce a fost înjunghiat de fratele său, în urma unor discuţii în contradictoriu a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov.
Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov transmis AGERPRES, sâmbătă, în jurul orei 13:59, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, în localitatea Cernica, pe fondul unor discuţii contradictorii, un bărbat a fost agresat fizic, prin înjunghiere, de către fratele său.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Pantelimon, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, context în care au stabilit identitatea celor doi bărbaţi, menţionează sursa citată.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale victimei, în vârstă de 39 de ani, după care a transportat victima la spital, se precizează în comunicat.
Bărbatul, de 46 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate, se află în custodia poliţiştilor, urmând să fie condus la sediul unităţii de poliţie, pentru continuarea activităţilor procedurale, informează Inspectoratul.