Căderi de pietre pe DN 66, Defileul Jiului. Se circulă alternativ (VIDEO)

Publicat: 14 mart. 2025, 16:29, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Căderi de pietre pe DN 66, Defileul Jiului. Se circulă alternativ (VIDEO)

Pe Defileul Jiului, drumul naţional DN 66 traficul se desfășoară alternativ pe un singur sens, Târgu Jiu-Hunedoara, din cauza căderilor de pietre.

Potrivit poliţiştilor, s-a desprins plasa de protecţie iar pietrele au ajuns pe carosabil.

„Pe Defileul Jiului, DN 66-km 118 se circulă alternativ pe un singur sens de mers (direcția Târgu Jiu-Hunedoara), din cauza căderii de pietre pe partea carosabilă (desprindere plasă de protecție)”, transmite IPJ Gorj

Deși partea carosabilă a fost eliberată, pentru siguranță, rămâne blocat sensul de lângă versant până la intervenția alpiniștilor specializați care vor descărca barierele de retenție. DRDP Craiova a emis o comandă de lucrări de urgență pentru remedierea situației.

„Se circulă în continuare pe un singur sens de mers pe DN 66. Partea carosabilă a fost eliberată dar pentru a asigura condiții de maxima siguranță a fost luată decizia blocării unui sens de mers, cel de lângă versant, până la sosirea unei echipe specializate de alpiniști care vor descărca barierele de retenție care sunt încarcate cu cantități mari de piatră.

Pentru intervenția echipelor, DRDP Craiova a emis comandă de lucrări în regim de urgență, în baza contractului de rănguire versanți aflat în vigoare”, transmite DRDP Craiova.