Căile ferate din Kazahstan negociază accesul la Portul Constanța
Compania națională de căi ferate din Kazahstan, Kazahstan Temir Zholy, negociază cu CFR Marfă pentru a intra pe traseele din România, în special în Portul Constanța, cu scopul de a facilita accesul către Budapesta și restul Europei. Anunțul a fost făcut de reprezentanții kazahi, care au menționat că în acest sens a fost deja semnat un acord cu CFR Marfă.
Săptămâna trecută, Kazahstan Temir Zholy a negociat cu CFR Marfă la Astana, conform Kazinform. În cadrul întâlnirii din 19 iunie au fost dezbătute strategii pentru dezvoltarea sectorului de transport și logistică din Kazahstan, prin extinderea acestuia în România, conform surselor citate.
„O atenție deosebită a fost acordată problemelor de dezvoltare a Rutei Internaționale de Transport Trans-Caspice și importanței extinderii operațiunii KTZ Express pe ruta de la Portul Constanța la Budapesta – un alt hub de distribuție a mărfurilor în toată Europa”, a transmis compania kazahă de stat.
Corina Martin, numită consul onorific al Kazahstanului în Constanța
După negocieri, KTZ Express, o subsidiară a Kazahstan Temir Zholy, și CFR Marfă au semnat un memorandum de cooperare pentru continuarea implementării proiectelor comune.
Kazahstan explorează de mult timp extinderea sa în România, cu o vizită recentă la nivel înalt în ianuarie 2024, când ministrul kazah al Transporturilor a vizitat Portul Constanța. Interesul Astanei pentru afacerile din România este evidențiat și de deschiderea unui consulat kazah în Constanța, unde Corina Martin a fost numită consul onorific în martie 2024.
Dezvoltarea infrastructurii de transport prin Portul Constanța are o importanță strategică pentru Kazahstan, mai ales că aceștia dețin acolo rafinăria Petromidia, parte a grupului Rompetrol, una dintre cele mai importante companii din România.