Câine salvat miraculos de doi tineri dintr-o cisternă cu motorină îngropată sub pământ

Publicat: 07 iul. 2023, 19:30, de Sorin Costea, în SOCIAL , ? cititori
Câine salvat miraculos de doi tineri dintr-o cisternă cu motorină îngropată sub pământ

Doi gălățeni au reușit să salveze un câine fără stăpân, căzut într-o cisternă îngropată în pământ și în care se aflau combustibil şi ulei, operațiunea fiind  extrem de dificilă din cauza gazelor toxice emanate de amestecul de ulei şi combustibil.

Ciprian, un fost voluntar al Asociației de protecție a animalelor „Help Lăbuș” din Galați și un prieten al său au reușit să salveze viața unui câine fără stăpân care căzuse într-o cisternă îngropată sub pământ și în care se aflau combustibil şi ulei.

Era o misiune aproape imposibilă, pentru că în interiorul cisternei erau gaze toxice, dar cei doi tineri au reuşit să salveze câinele cu ajutorul unei improvizaţii și să îl predea Asociaţiei „Help Lăbuş”.

„Ciprian, fost voluntar la Help Lăbuş, a apelat de un prieten, căruia i-a spus că aude de câteva ore plânsetul unui câine şi că i-a luat ceva timp să identifice locul de unde vine exact acel plânset, respectiv o cisternă de pe timpuri, de unde se scurgea combustibil şi ulei. Căţelul era căzut în acea cisternă.

Ciprian şi Ionuţ au improvizat un laţ cu o scândură şi au reuşit să îl scoată, iar noi l-am preluat în adăpost. A fost foarte greu pentru ei să respire în uriaşul recipient, însă nu au renunţat la bietul câine, care striga după ajutor. Le mulţumim din suflet pentru asta”, a declarat Corina Grigore, preşedinta Asociaţiei „Help Lăbuş”.

După salvarea cățelușului, a urmat o situație la fel de complicată, deoarece acesta era afectat din cauza intoxicării cu gazele din interiorul cisternei, dar și pentru că avea blana îmbibată cu ulei.

„Colegele mele care l-au spălat mi-au spus că nu mai puteau respira, deoarece un miros foarte toxic pentru oameni, nu ştiu el cum a putut să supravieţuiască atâtea ore în acele noxe foarte puternice.

Era plin de o substanţă uleioasă şi, în primă fază, l-am spălat cu detergent de vase, dar nu s-a luat absolut deloc. Noi am mai avut experienţă cu un câine care a căzut în smoală şi căruia i-am curăţat blana cu ulei alimentar. Am zis să încercăm şi acum cu ulei alimentar, lucru care a funcţionat. L-am spălat cu sticle întregi cu ulei alimentar”, a mai adăugat Corina Grigore.

Cățelușul a primit numele „Diesel”

După ce a fost îngrijit de voluntarii de la Asociația „Help Lăbuș”, cățelușul și-a revenit, fiind în afara oricărui pericol și în așteptarea unei familii care să îl adopte.

„Din punct de vedere al sănătăţii, acum este în afara oricărui pericol. I-am pus botniţă, el nu este agresiv, dar este foarte fricos şi nu ne-ar fi lăsat să îl manipulăm fără să ne rănească. Acum este bine, îi mai trebuie puţin timp ca să îi câştigăm încrederea şi, eventual, să îi găsim un stăpân, dacă el dovedeşte că are încredere în oameni va trece în următoarea etapă.

L-am botezat <<Diesel>>, mi s-a părut potrivit şi convingător, având în vedere toată această experienţă cu benzină, motorină şi ulei prin care a trecut şi a reuşit totuși să supravieţuiească”, a precizat președinta Asociației „Help Lăbuș”.