Călătorii gratuite cu trenul prin Europa! Ce criterii trebuie să îndeplinească tinerii?

Publicat: 07 oct. 2023, 06:30, de Teodora Dinu, în Turism , ? cititori
Călătorii gratuite cu trenul prin Europa! Ce criterii trebuie să îndeplinească tinerii?

Călătorii gratuite cu trenul prin Europa pentru tinerii din România vor fi oferite prin programul DiscoverEU. Runda de înscrieri de toamnă este deschisă până pe 18 octombrie, ora 13.00.

Comisia Europeană a lansat runda de înscrieri de toamnă DiscoverEU, în cadrul căreia, mii de tineri de 18 ani, vor primi un permis gratuit de călătorie de cale ferată, cu care pot explora Europa, potrivit youth.europa.eu. Ele vin în completarea celor lansate în martie, fiind un total de 70.000 de permise gratuite pentru tinerii din țările europene.

În primăvară, peste 1.400 de tineri români au fost aleși să participe în program din peste 5.700 de aplicări, conform datelor de la Comisia Europeană.

Criteriile pentru călătorii gratuite în Europa

  • să te fi născut între 1 ianuarie 2005 (inclusiv) și 31 decembrie 2005 (inclusiv);
  • să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere;
  • să fii cetățean sau rezident într-una din următoarele țări:
    • statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări sau
    • țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

Apoi va trebui să răspunzi la un quiz (cu excepția cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup). Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 1 martie 2024 și 31 mai 2025”, anunță coordonatorii.

„DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care vă oferă ocazia de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent. Cei care vor fi selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va oferi posibilitatea de a beneficia de reduceri pentru vizitele culturale, activitățile de învățare și sportive, transportul local, cazare și masă”, potrivit youth.europa.eu.

Ce este DiscoverEU?

Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei acțiuni pregătitoare a Parlamentului European. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), tinerii pot admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Ei au la dispoziție două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie.

Din 2018, mai mult de 1 milion de candidați s-au înscris pentru cele 248.000 de permise de călătorie disponibile. Conform ultimelor rezultate ale anchetei realizate după călătorie, 72% dintre candidați au declarat că au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor de reședință. Pentru mulți dintre ei, a fost și prima dată când au călătorit fără părinți sau adulți însoțitori, iar majoritatea au afirmat că au devenit mai independenți.

Citește și: Meta ia în calcul plata unor abonamente pentru Instagram și Facebook