Calculul lui Boloș: Comasarea alegerilor înseamnă o economie de două miliarde de lei la buget
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor Publice, susține că prin comasarea alegerilor din acest an se face o economie de două miliarde de lei la buget. Pentru cele patru runde de alegeri au fost alocate circa 4 miliarde de lei.
Ministrul Boloș mai spune că ”orice economie este binevenită”, mai ales în această perioadă în care este privit cu atenție fiecare leu cheltuit.
”Noi, în bugetul de stat, am avut pentru cele patru runde de alegeri bugetat aproape patru miliarde de lei. Deci comasarea aduce această economie la buget. Oricum, în perioada aceasta în care ne uităm la orice leu pe care îl cheltuim, orice tip de economie care apare, inclusiv cea de natură bugetară şi cum este aceasta cu comasarea alegerilor, este binevenită”, a afirmat Marcel Boloş, luni seară.
Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat, săptămâna trecută, că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele şi localele vor avea loc în 9 iunie.
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunțat că PNL şi PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare şi pe listă proprie la cele locale. Decizia comasării nu este una împotriva democraţiei, ci pentru democraţie, a declarat și președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Moțiune împotriva lui Boloș
Biroul permanent al Camerei a decis marţi că moţiunea simplă va fi dezbătută săptămâna viitoare, luni, de la ora 16,00, şi va fi supusă votului marţi.
Luni, deputaţii USR şi Forţa Dreptei au depus în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor.
„În conformitate cu articolul 112 din Constituţie şi articolul 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă anunţ că deputaţii USR şi deputaţii Forţa Dreptei depun moţiunea simplă intitulată „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece”, a transmis Ionuţ Moşteanu.
În textul moţiunii simple se arată că adoptarea documentului reprezintă un „act de responsabilitate faţă de cetăţeni şi o măsură esenţială pentru restaurarea treptată a încrederii în stat, a anunţat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu. Iniţiatorii moţiunii susţin că „Marcel Boloş trebuie să plece, de urgenţă, din Guvernul României”.