Călin Georgescu și scorurile prezidențiale: stratagemă a lui Nicușor Dan sau realitatea tristă?

Călin Georgescu, revine în discuțiile publice prin intermediul unui sondaj realizat de Nicușor Dan, primarul Capitalei. Potrivit acestor date, Georgescu ar avea un scor surprinzător de mare în intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Dar ce înseamnă acest lucru? Este vorba despre o reală amenințare pentru actorii politici consacrați sau doar despre o altă bulă de săpun gonflată strategic?

Cifrele lui Nicușor

Conform sondajului comandat de Nicușor Dan, primarul Capitalei, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2025, Călin Georgescu conduce în preferințele electoratului, cu o intenție de vot de aproximativ 40%. Următorii în clasament sunt Crin Antonescu și Nicușor Dan, fiecare cu procente cuprinse între 15% și 25%. În ceea ce privește încrederea publicului, Georgescu se află pe primul loc, cu un nivel de încredere între 36% și 38%, urmat de alți politicieni cu scoruri în jur de 26%–28%.

Scorurile din sondaj(e): realitate sau manipulare?

Conform sondajului realizat de Nicușor Dan, Georgescu ar avea un procent remarcabil de susținere. Dar să fim sinceri: în politica românească, sondajele sunt deseori un joc de percepție. Un matematician abil își face propriile-i calcule. Ca să știe pe ce lume se află. Totuși, nu e necesar să dea publicității aceste rezultate. De aceea e bine să privim prudent aceste cifre.

Așadar, întrebarea esențială este: acest rezultat reflectă o tendință reală sau este o încercare de a crea o falsă relevanță pentru un candidat care este periculos, dar nu chiar atât de periculos? Fiindcă aceste cifre induc ideea pericolului iminent. Și, implicit, a mobilizării necesare a electoratului responsabil pentru ca o asemenea figură să nu ajungă, vreodată, la Cotroceni.

Electoratul captiv: nemulțumire, naționalism și iluzia salvatorului

Succesul lui Călin Georgescu în acest sondaj reflectă, oricum, un fenomen mai profund: o parte a electoratului românesc este captivă unei narațiuni a deznădejdii și a neîncrederii în sistem. Această categorie de alegători nu mai caută soluții raționale, ci un „erou” care să răstoarne totul. Într-o astfel de atmosferă, discursul lui Georgescu prinde, mai ales când este dublat de o retorică ce evocă teme naționaliste și anti-globaliste.

Dar există un risc major. Politicienii precum Georgescu reușesc să capitalizeze pe nemulțumire fără a oferi soluții concrete. Promisiunile lor, deși sună bine în teorie, riscă să devină niște baloane de săpun în fața realității crude a guvernării.

Nicușor Dan și strategiile din umbră

O întrebare interesantă este de ce, totuși, Nicușor Dan a dat publicității un astfel de sondaj. Este doar o analiză neutră a peisajului politic sau o încercare de a-și poziționa propria candidatură prin comparație? Mai mult, prezența lui Georgescu în peisajul politic, după tot scandalul, la asemenea cote, ar putea să servească unor interese strategice: sentimentul de alarmă națională, fragmentarea voturilor naționaliste sau testarea unui teren electoral care devine din ce în ce mai fluid.

În politica românească, nimic nu este întâmplător. Publicarea acestui sondaj poate fi o mișcare strategică menită să reconfigureze jocul pentru alegerile prezidențiale. Călin Georgescu ar putea fi folosit și ca o „momeală” pentru a diviza electoratul dezamăgit sau pentru a distrage atenția de la candidații reali cu șanse mai mari. Altfel spus: stați liniștiți, dragi suveraniști, Călinuș al vostru stă bine!

Ar sta bine… dacă ar mai candida.

Și aici așteptăm marele moment al tentativei lui Georgescu de a-și mai depune o dată candidatura. Fiindcă, la ce date avem până acum, e foarte greu de crezut că o nouă candidatură a acestuia va mai fi validată.

Sunt aici germenii unui amplu protest stradal față de neacceptarea viitoarei candidaturi a lui Kremlinuș. Și, cine știe. Când e multă lume în stradă, se poate întâmpla orice.

Între populism și pragmatism

Cotele lui Călin Georgescu în sondajele pentru alegerile prezidențiale sunt un semnal de alarmă pentru politica românească. Nu atât pentru că el reprezintă o amenințare reală, ci pentru că reflectă vulnerabilitățile unui sistem în care populismul câștigă tot mai mult teren.

Rămâne de văzut dacă acest „scor” va avea vreun impact real sau dacă se va dovedi doar un alt foc de paie într-un peisaj politic volatil. Cert este că Georgescu și cei care îl susțin vor continua să agite apele, iar alegerile prezidențiale din 2025 se anunță mai imprevizibile decât oricând.

În final, alegerea depinde de noi, cei care votăm. Vom continua să ne lăsăm vrăjiți de iluzii și promisiuni fără fundament sau vom învăța, în sfârșit, să căutăm lideri care să ofere soluții reale? Aceasta este întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să și-o pună înainte de a introduce buletinul în urnă.

Avem aici o întrebare dureroasă, dar obligatorie:

Cum poate un personaj cu un discurs atât de contradictoriu, oscilând între fascism mascat și pseudo-spiritualitate kitsch, să atragă ”încrederea” unui segment atât de semnificativ al electoratului? Explicația, din păcate, este mai complexă decât pare și ține de vulnerabilitățile structurale ale societății românești.

1. Vulnerabilitățile psihologice ale electoratului

Mulți dintre concetățenii noștri au ajuns să trăiască în contexte dominate de frustrare, insecuritate și lipsă de perspectivă. În astfel de momente, apariția unui „lider” care promite răsturnarea întregului „sistem” devine un colac de salvare imaginar. Discursurile sale, oricât de absurde sau radicale, pot părea răspunsuri la probleme reale. Faptul că Georgescu „dă vina pe sistem” rezonează cu aceia care nu mai pot găsi soluții raționale și caută vinovați simbolici.

2. Neîncrederea generalizată în liderii consacrați

Călin Georgescu nu se ridică pe un piedestal construit de el însuși, ci pe ruinele credibilității clasei politice tradiționale. Românii au fost trădați de-atâtea ori încât au ajuns să respingă aproape reflexiv orice lider care emană un aer „sistemic”. În acest context, chiar și un personaj grotesc ca el poate deveni atractiv, deoarece simbolizează negarea a ceea ce există deja.

3. Influența rețelelor sociale

TikTok-ul și alte platforme similare sunt perfectul teren de joacă pentru astfel de personaje. Georgescu știe să manipuleze emoțiile, să pozeze în „profet” și să capitalizeze pe algoritmii care amplifică mesaje extreme. Într-o lume a scroll-ului rapid, mesajele simpliste, chiar dacă absurde, au un impact mult mai mare decât discursurile raționale, detaliate și bine argumentate.

4. Mitul salvatorului mesianic

Românii, ca și alte popoare, au o afinitate pentru mitul „salvatorului”. De la Vlad Țepeș până la liderii contemporani, figura eroului care vine să „facă dreptate” are o putere imensă. Georgescu reușește, deși caricatural, să exploateze această tendință. Se autoproclamă un fel de „eliberator”, iar unii sunt dispuși să ignore complet incoerențele evidente din discursul său.

5. Ignoranța istorică și culturală

Lipsa educației politice și istorice joacă un rol crucial. Mulți dintre cei care îi acordă încredere lui Georgescu nu înțeleg implicațiile ideologiilor pe care el le flirtează. Fascismul, naționalismul extremist, apropierile de figura lui Putin – toate acestea sunt văzute printr-o lentilă romantică, de „rezistență”, nu ca amenințări reale la adresa democrației.

6. Exploatarea vulnerabilităților sociale

Georgescu nu este doar un produs al propriilor idei, ci și al celor care îl susțin din umbră. Forțe mai mari, interesate de destabilizare politică, profită de nemulțumirea oamenilor pentru a propulsa astfel de figuri. Faptul că el adoptă o poziție favorabilă Rusiei nu este întâmplător; acest lucru servește unei agende mai largi de divizare și slăbire a coeziunii naționale.

7. Criza valorilor morale și spirituale

Amestecul său grotesc de creștinism și elucubrații new age ar trebui să fie respins de orice persoană cu o minimă înțelegere a religiei. Și totuși, această combinație toxică atrage, pentru că oferă iluzia unei soluții spirituale la problemele politice. Într-o lume în care oamenii se simt tot mai alienați, o astfel de „spiritualitate fast-food” devine periculos de atractivă.

Răspunsul societății: cum combatem fenomenul?

Nu prea mai e timp și concluziile sunt inimaginabil de îngrijorătoare… Dacă un asemenea „maimuțoi politic” alimentează speranțele atâtor oameni, problema nu este doar la el, ci și la noi, ca societate. Lipsa unei educații solide, pierderea încrederii în instituții și abandonarea rațiunii în favoarea emoției sunt simptome care trebuie tratate.

Ne facem datoria și o mai spunem o dată. Combaterea acestui fenomen nu poate veni doar prin atacuri directe asupra lui Georgescu. Este nevoie de:

• Educație civică și politică pe termen lung.
• Dezvăluirea și combaterea manipulărilor online.
• Construirea unor alternative politice credibile, care să răspundă real nevoilor oamenilor.

Până atunci, astfel de personaje vor continua să prospere în spațiul public, oferind iluzia schimbării într-un ambalaj toxic.

La întrebarea din titlu răspundem simplu: și, și.