16:00 • SOCIAL
Călugăr român arestat pe Muntele Athos, după ce l-ar fi bătut pe un monah din Belarus
Caz incredibil la Muntele Athos, unde un călugăr român în vârstă de 35 de ani l-a bătut pe un alt monah din Belarus aflat la mănăstirea sârbă, motiv pentru care a și fost arestat.
Incidentul s-a petrecut la mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos, românul fiind arestat, luni, după cum arată ekathimerini.com.
Nu se știe ce l-a determinat pe român să recurgă la acest gest, însă cert este că l-a fi lovit pe călugărul din Belarus în vârstă de 52 de ani cu pumnii și cu picioarele, ba chiar i-a aplicat și o sticlă din plastic în față.
Monahul din Belarus a fost transportat la spital, unde se află sub tratament pentru răni ușoare.